Mâine votăm Regulamentul Biroului Procurorului European

Procurorul European va strânge probe din fiecare stat membru implicat în frauda transfrontalieră. Pentru percheziții, de exemplu, în România se va urma legea română, pentru interceptări în Germania – legea germană, pentru audieri sau alte investigații în alte state membre se va respecta legea acelor state membre. Toate aceste probe făcute în diferite state însă vor fi admisibile și valabile în instanță.

Un nou pas pentru intrarea României în Schengen

Am votat în Parlamentul European Raportul privind aplicarea dispoziţiilor acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informații privind vizele (VIS) în România si Bulgaria. Sunt raportor al grupului pentru raportul votat astăzi. Practic, am acordat acces la baza de date VIS pentru cei care păzesc granițele terestre, maritime și aeriene din România, pentru a verifica și opri persoanele din afara Uniunii Europene care au probleme, inclusiv legături cu teroriștii, indiferent daca vor să intre în România dintr-o țară UE sau din afara UE.