Cum arată realitatea în țara condusă de un condamnat

Asta este realitatea dintr-o țară condusă, prin interpuși, de un condamnat penal, în care politicieni cu probleme penale au funcții importante în Parlament sau sunt miniștri și nu urmăresc decât sărăcirea populației și învrăjbirea oamenilor, pentru ca ei să poată să îi controleze mai ușor și să se îmbogățească și mai mult.

În timp ce Dragnea&PSD&ALDE fac totul să ne scoată din Uniunea Europeană, eu lucrez pentru ca România să intre în Schengen.

Cele două vești foarte bune sunt: (1) că reprezentanții Comisiei Europene au susținut fără rezerve accesul deplin al României și Bulgariei în Schengen și (2) că Agenția EU- LISA ne-a anunțat astăzi dimineață că a făcut testele de specialitate, iar România și Bulgaria sunt pregătite să integreze schimbările aduse prin Decizia Consiliului.