Ni se vor tăia fonduri europene pentru că PSD&ALDE trădează țara ca să scăpe de anchete, închisoare și confiscarea averilor.

Comisia Europeană a propus astăzi să taie din fondurile europene pentru țările care nu respectă statul de drept, cu aplicare din următorul cadru financiar multianual. Ceea ce face chiar în aceste zile comisia Iordache-Altă întrebare în Parlament prin modificarea Codurilor penale așa încât să fie favorizați infractorii, ceea ce au făcut cu modificarea legilor justiției, astfel încât să intimideze magistrații și să le ia din independență, sunt atacuri la statul de drept.

Am cerut pedepsirea oamenilor de afaceri ruși pentru spălarea de bani în statele membre

În scrisoare, am argumentat că trebuie sancționați magnații și oligarhii ruși care desfășoară activități de spălare de bani în statele membre, ajutându-l totodată pe Vladimir Putin să desfășoare mișcări antidemocratice. Amestecul în alegerile din alte state, atacuri cibernetice, știri false și campanii de propagandă sunt câteva exemple de astfel de activități antidemocratice încurajate de Putin. Scrisoarea a fost semnata de alți 44 de europarlamentari.