Guvernul-strică tot controlat de Dragnea schimbă iar legile justiției, pe genunchi, departe de ochii lumii, fără avize și dezbatere publică. Iar vom afla din Monitorul oficial ce aprobă în Guvern!

Toader a anunțat că a repus în lege ca ministrul Justiției să poată sesiza Inspecția judiciară în legătură cu activitatea procurorilor. De ce vrea Toader să fie anchetați disciplinar procurorii la cererea unui politician? De ce să fie procurorii expuși șantajului și la mâna unui ministru numit politic? Toader cârpește legea, stabilind că interviul pentru numirea unui procuror șef va fi public încă de la Ministerul justiției, dar nu îi redă președintelui posibilitatea de a respinge motivat mai multe propuneri făcute de ministru.