Ziua în care PSD&ALDE au lovit democrația din toate direcțiile și s-au apropiat de obiectivul final: să stăpânească justiția si țara

Declarația de astăzi a lui Tăriceanu, că România nu e pregătită să preia președinția Consiliului UE din cauza ”războiului politic total din aceste luni”, este o nouă sfidare. Cel care a contribuit la slăbirea statului de drept are acum tupeul să susțină că din cauza celor care s-au luptat pentru statul de drept nu am fi pregătiți de președinția Consiliului UE. Adevărul este că marioneta lui Dragnea, Guvernul Dăncilă, este total nepregătit să preia o asemenea responsabilitate. Un guvern iresponsabil și neprofesionist, susținut de majoritatea toxică PSD&ALDE, care atacă într-o singură zi statul de drept din toate direcțiile, nu are cum să reprezinte România la nivel internațional.
Dacă România va eșua la nivel european, singura vină aparține lui Dragnea și Tăriceanu.

Acționez concret pentru susținerea jurnaliștilor de investigație (VIDEO)

Am depus un proiect pilot care se referă la protecția jurnaliștilor de investigație și, evident, a libertății presei în Uniune.
Acest proiect pilot are două obiective foarte clare:
(1) bani pentru jurnalismul de investigație. Ei investighează crima organizată, spălarea de bani, corupția – în special când este vorba de politicieni – și au nevoie de sprijin financiar independent, evident, pentru că altfel nu ar mai putea investiga, fiindcă guvernele nu-i finanțează.
(2) al doilea obiectiv clar al acestui proiect este asistență judiciară pentru ei, pentru că sunt dați în judecată, sunt anchetați în multe țări tocmai pentru a-i opri din aceste investigații. Moneda de schimb pe acest câmp de bătălie cu crima organizată este moartea.