Saptamana aceasta, am votat la Strasbourg, in Parlamentul European, in favoarea Cartei UE: Norme standard pentru libertatea mass-media in UE. Unul din motive este că statele membre sunt invitate să scoată insulta şi calomnia din legislaţia penală. Mai jos, interventia mea in plen (video si transcript) pe aceasta tema:
Transcript:
Am votat pentru acest raport. Unul din motive este că statele membre sunt invitate să scoată insulta şi calomnia din legislaţia penală şi sunt total de acord cu asta. În România, infracţiunile de insultă şi calomnie au fost abrogate în 2006, chiar la propunerea mea. Acum, în 2013, insulta şi calomnia au fost reintroduse în Codul penal. Drumul parcurs a fost invers, am involuat.
O altă chestiune gravă, care afectează libertatea presei, este conflictul de interese care rezultă din exerciţiul simultan al unui mandat politic şi controlul unor instituţii de presă. Acest lucru afectează independenţa jurnaliştilor şi felul în care sunt prezentate publicului informaţiile. Raportul OSCE cu privire la alegerile parlamentare din România din decembrie 2012 arată că un singur post de televiziune a prezentat evenimentele în mod echidistant. Această situaţie confirmă necesitatea stabilirii unui cadru juridic care să reglementeze abuzurile de acest gen, ca urmare a concentrării proprietăţii mijloacelor de presă în mâinile politicienilor.