Monica Macovei este deputat european la al doilea mandat. În actuala legislatură, 2014-2019, Monica Macovei este președinte al Comisiei parlamentare de stabilizare și de asociere UE-Albania, membru în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Comisia pentru control bugetar (CONT) și în Conferința președinților de delegație (CPDE). Este membru supleant în Comisia pentru afaceri externe (AFET) și în Delegația Parlamentară PE- USA, cât și membru în Intergrupul pentru transparență, împotriva corupției și a crimei organizate și în Intergrupul Tibet. Monica Macovei este membru al Grupului Conservatorilor și Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European.
În legislatura anterioară, 2009-2014, Monica Macovei a scris si negociat ca raportor al Parlamentului European 40 de rapoarte adoptate și a negociat 48 de rapoarte ca raportor al grupului PPE, în care a activat, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de rapoarte adoptate. A inițiat, scris și negociat o Declarație scrisă și o Rezoluție privind eforturile Uniunii de combatere a corupției și a inițiat un proiect pilot pentru Dezvoltarea unui Mecanism de Evaluare în sfera anti-corupției pentru identificarea și reducerea costurilor corupției în achizițiile publice cu fonduri UE, finalizat in 2013 printr-un studiu comandat de Oficiul de lupta antifraudă al UE (OLAF). Monica Macovei a fost în perioada 2009-2014 președinte al Comisiei de Cooperare Parlamentară cu Republica Moldova, contribuind decisiv la finalizarea și semnarea Acordului de asociere dintre UE și Republica Moldova și la ridicarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova atunci când călătoresc în statele membre UE.