Amendamente la propunerea de Regulament privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de punere sub sechestru și de confiscare (VIDEO)

Am prezentat, la dezbaterea din Comisia LIBE din această seară privind propunerea de Regulament privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de punere sub sechestru și de confiscare, amendamentele pe care le-am propus. Între ele: imunitatea să nu se afle pe lista motivelor de refuz al unui astfel de ordin, chiar dacă în statul în care se…

Citește în continuare

Comunismul trebuie interzis, așa cum a fost interzis și fascismul

Prin rezoluția din 2006, Consiliul Europei a condamnat regimurile comuniste totalitare din Europa Centrală și de Est din ultimul secol, marcate fără excepție de violarea masivă a drepturilor omului și a menționat asasinatele și execuțiile, lagărele de concentrare, tortura, moartea prin înfometare, deportările, închisoarea pe nedrept, închisoarea celor care se opuneau regimului politic, adică comunismului, munca forțată, persecuțiile pe motive etnice sau religioase și, bineînțeles, încălcarea libertății de conștiință, de exprimare și a celorlalte.

Citește în continuare

Statele membre ale Uniunii trebuie să acționeze și să vorbească cu o singură voce și fără înțelegeri oculte cu Federația Rusă

Este nevoie de acest lucru pentru a fi un partener unic și clar și transparent pentru țările din Parteneriatul Estic care încă se luptă să iasă din comunism. Să nu uităm, Crimeea este sub ruși, în estul Ucrainei încă mor oameni, iar cei care luptă pentru ruși în Ucraina sunt antrenați în Transnistria.

Citește în continuare

Dezbaterea privind statul de drept în Malta

Suntem complici dacă nu luptăm până la capăt pentru desființarea paradisurilor fiscale, pentru eliminarea acțiunilor la purtător, pentru accesul public total la beneficiarii reali ai acțiunilor din toate companiile private sau de stat și pentru multe alte lucruri care ar putea elimina acest război împotriva oamenilor cinstiți, acest război al celor care se îmbogățesc și fac miliarde, prin corupție, fraudă, spălare de bani și reușesc să scape de lege.

Citește în continuare

“Un WikiLeaks într-o singură femeie”. Daphne Caruana Galizia (VIDEO)

Mafia nu s-a oprit niciodată. Avem guverne care astăzi sunt grupuri de crimă organizată și transmit mesajul: cine mai vorbește și scrie despre banii noștri ascunși, despre corupția și frauda noastră așa va păți. S-au construit în timp imperii ale corupției apărate de ziduri de fier. Singura soluție este să pornim acum operațiunea “Cu mâinile curate”! de guvernele care vor și care trebuie să se alieze cu jurnaliștii liberi și cu oamenii cinstiți și să înfrângă guvernele care nu vor.

Citește în continuare

Să începem noul an cu un regulament pentru protecția avertizorilor de integritate (VIDEO)

Ei vor să spună în afară, către instituțiile statului sau către jurnaliștii de investigații, toate încălcările legale din instituțiile în care lucrează. Statul este primul interesat să afle ilegalitățile dintr-o instituție, mai ales că aceste ilegalități privesc achiziții publice, furt de bani, corupție și așa mai departe.

Citește în continuare

4,2 milioane de tineri din Uniunea Europeană erau șomeri în 2016 (VIDEO)

O altă soluție, care cred că ar duce la scăderea șomajului în rândul tinerilor, este admiterea în școlile profesionale sau în facultăți – deci, specializarea – pe baza unor criterii de merit, de capacitate, de dedicație, de talent, pentru că suntem diferiți și nu putem face toți aceleași lucruri.

Citește în continuare

Varianta mea de Regulament al Agenției Europene EU-LISA

Între altele, varianta mea de Regulament cere: un mandat mai puternic pentru ​Agenție, care trebuie să răspundă ​provocărilor migrației, terorismului​ și să asigure securitate la nivel european; crearea unui mecanism de control al calității datelor introduse de statele membre în bazele de date, mecanism ​care va identifica automat datele incorecte sau incomplete, cerând corectarea sau completarea lor.

Citește în continuare

Amendamente la Directiva privind combaterea spălării banilor prin măsuri de drept penal: eliminarea acțiunilor la purtător, pedepse mai mari pentru politicieni

Politicienii alternează la putere, dar în principal când sunt la putere au banii publici pe mână, deci sunt mai expuși să se atingă de bani prin fraudă, corupție sau orice alt mod și apoi vor să transforme banii murdari obținuți prin aceste infracțiuni în bani curați (spălarea de bani). De-asta și trebuie să aibă restricții mai mari, de exemplu: când deschid un cont, trebuie să completeze mai multe date și mai multe formulare. Și, de asemenea, să ia pedepse mai mari dacă comit infracțiuni.

Citește în continuare