(București, 30 martie 2014) – Monica Macovei – Declarație de presă
Anul acesta este anul victoriei dreptei ! Vrem ca în România dreapta să se facă în jurul PDL. – Discurs la lansarea candidaților PDL la alegerile pentru Parlamentul European
Bună ziua, tuturor,
Dragă Joseph (Daul, n.n),
Dragă Vlad (Filat, n.n.),
Mulțumim că sunteți astăzi cu noi și pentru noi!
Dragi prieteni,
Suntem mulți, suntem puternici! Știți vorba aceea: ce nu te omoară, te întărește. Și suntem tari!
Anul acesta este anul victoriei dreptei! Câștigăm? Vrem să câștigăm? Câștigăm!
Trăim vremuri critice pentru Europa. Granițe și tratate sunt călcate în picioare. Agresiunea armată și dictatura sunt în Europa. Nu mai este timp pentru tăcere, pentru neutralitate. E timp de acțiune, de fermitate, de răspuns prompt, ca să ținem pacea și democrația în Europa.
Securitatea viitoare a României, securitatea copiilor noștri, pacea și democrația depind de câștigarea de către dreapta, anul acesta, a alegerilor. De câștigarea victoriei depinde cine va conduce Europa, de câștigarea victoriei depinde în jurul cui se va restructura dreapta în România.
Vrem ca în Europa să câștige stângiștii și socialiștii? Nu. Încă o dată: vrem ca în Europa să câștige stânga și socialiștii? Nu.
Vrem ca în România dreapta să se facă în jurul PDL? Da. De-asta trebuie să câștigăm alegerile. Anul ăsta, anul dreptei!
În 2009, dvs și electoratul m-ați trimis în Parlamentul European, ca să muncesc pentru România și pentru Europa. Și am muncit. Am făcut în acești 5 ani de mandat ca raportor al Parlamentului European 40 de rapoarte – în românește, legi. Mai mult decât toți cei 16 europarlamentari PSD și PNL la un loc.
Și toți colegii din PDL din Parlamentul European au făcut mai multe legi decât cele două delegații PSD și PNL la un loc. Delegația PDL este pe primul loc dintre delegațiile României în Parlamentul European.
Am luptat pentru lege, dreptate, anticorupție, antifraudă, protejarea bunului public, banilor publici români sau europeni și la Bruxelles, și la București, și la Chișinău. Am fost președinta, și mai sunt 3 săptămâni, Comisiei de cooperare a Uniunii Europene cu Parlamentul Republicii Moldova. Am mers des la Chișinău și, câteodată, și la Tiraspol. A fost o bătălie minunată să vedem astăzi Republica Moldova pe primul loc din statele din Est în parcursul european. Cu coroniță. Este o mare bucurie să știm că am contribuit și noi, alături de autoritățile guvernului pro-european de la Chișinău, ca cetățenii Republicii Moldova să circule fără vize chiar din luna mai. Și vrem ca Acordul de asociere cu Republica Moldova să fie semnat cât mai repede, cât mai repede. Pentru că numai așa putem apăra Republica Moldova de agresorul cel mare, de urs.
În continuare, în Parlamentul European, la București, la Chișinău voi lupta pentru democrație, pentru lege, pentru adevăr, pentru dreptate. Europa are nevoie de oameni puternici, onești, incoruptibili.
Am arătat că nimic și nimeni nu mă pot cumpăra, și nici intimida. Am spus răului-rău, m-am luptat cu el fără frică și am câștigat.
Și, de aceea, mai spun încă o dată, cu multă dragoste: nu mă las și nu vă las! Nici voi să nu vă lăsați! Trebuie să câștigăm alegerile! Anul ăsta – anul victoriei dreptei! PDL câștigă, votăm PDL!