Președintele Iohannis trebuie să pună punct jocului lui Dragnea și să propună un premier care să susțină anticorupția și care să ceară Parlamentului să respingă modificarea Codurilor penale

Fără un astfel de premier, România devine paradisul criminalității violente, a criminalității organizate (trafic de copii, femei, armament etc), a criminalității economice, cum sunt evaziunea fiscală, frauda, spălarea de bani etc. Infractorii vor dori să-și facă sau să-și conducă infrațiunile transfrontaliere în România, pentru că la noi nu vor mai putea fi urmăriți, interceptați, filmați.

Un Guvern din ce în ce mai penal. Ministrul Justiției, acuzat că a coordonat o lucrare de doctorat plagiată, pentru care a semnat că este originală.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, trebuie să dea socoteală după acuzațiile de plagiat în cazul lucrării de doctorat a vicepreședintelui CSM Codruț Olaru, pe care ministrul Toader a coordonat-o. Jurnalista Emilia Șercan scrie că lucrarea de doctorat ar fi plagiată în totalitate: „niciun rând din cele aproape 250 de pagini ale tezei nu îi aparține procurorului Olaru”.

Vot în LIBE pentru propunerea de Regulament pentru recunoașterea reciprocă a ordinelor de punere sub sechestru și de confiscare

Am să fac eforturi ca în timpul negocierilor politice cu statele membre și Comisia Europeană, înainte de votul final din plenul Parlamentului, propunerea de Regulament să redevină suplă, iar recunoașterea reciprocă în statele membre a ordinelor de punere sub sechestru și confiscare să fie simplificată, pentru scopul final: recuperarea banilor furați și întoarcerea lor în buzunarul oamenilor.

În 2018 vom avea Justiție sau nu vom mai avea nimic

Nu exagerez. Și vă spun de ce: Justiție înseamnă dreptate pentru fiecare membru al societății. De veacuri, oamenii “își caută dreptatea”. Justiție mai înseamnă adevăr, legi drepte, judecători, procurori și politiști independenți de politic și de corupție. O societate fără justiție se ridică pe nedreptate, este sufocată de corupție și este construită din start strâmb.

În 2018, să vrem să fie foarte bine, nu doar bine!

Să avem vise și să ne punem ținte mari, să credem, în primul rând, noi că le vom împlini, pentru că numai atunci ne luăm orice risc, teama piere, mergem drept, ne ridicăm după fiecare eșec și nu ne oprim până nu izbutim. În 2018, să privim răsăritul în fiecare zi, să credem în noi și să fim fericiți, pentru că urmează alt vis și alt drum.

Ipocrizia ministrului Tudorel Toader. Încă o dovadă că este de partea infractorilor

Fapte: În luna august 2017, cu 10 luni întârziere față de termenul limită de transpunere a Directivei privind Sechestrarea averilor și Confiscarea Extinsă, Tudorel Toader a propus Guvernului un proiect de lege, prin care nu transpune 99% din Directivă. Deși termenul era depășit, Toader nu a propus Ordonanță de urgență, ci un proiect de lege, care se umple de praf în Parlament, pentru că politicienii PSD&ALDE&UDMR nu sunt interesați de confiscarea averilor infractorilor.

Justiția este, în acest moment, asediată

În acest moment, Parlamentul nu mai este organul reprezentativ al poporului, ci reprezintă pe altcineva: îi reprezintă pe ei, îi reprezintă pe cei care fură, îi reprezintă pe penalii din Parlament. Suntem într-un fel de război. PSD și ALDE, cu sprijinul UDMR, au pornit un război împotriva justiției și a poporului român.