Am câștigat definitiv procesul cu Antena 3 și colaboratorii acestui post TV, care au mințit atunci când m-au acuzat în mod fals că aș fi anchetat oameni la Mineriada din 1990.

  ·         Roncea și Radu Tudor sunt acum obligați de instanță să șteargă din postările lor textele mincinoase despre mine, indicate explicit de instanță, iar Gâdea și Antena 3 trebuie să îmi plătească daune morale. În realitate, am făcut exact opusul: am ajutat manifestanții din Piața Universității, am refuzat să anchetez sau să arestez manifestanți și am cerut…

Citește în continuare

Bătălia Parlamentului European cu statele membre pentru incriminarea penală a fraudării TVA a continuat și săptămâna aceasta la Strasburg.

Apelez la rațiunea și responsabilitatea statelor membre pentru introducerea infracțiunii de fraudare a TVA în legătură cu fondurile europene în Directiva de protejare a intereselor financiare ale Uniunii, adică de protejare a banilor puși de fiecare dintre noi în coșul contribuției naționale la Uniune.

Citește în continuare

Întâlnire cu elevi de la Colegiul “Gheorghe Asachi” din Iași la Strasbourg (Galerie foto)

70 de adolescenți și profesorii lor au discutat timp de o săptămână, în cele 3 țări, despre Primul război mondial și despre contribuția proiectului european la stabilirea păcii, au realizat texte, imagini și un proiect comun artistic, pe aceeași tematică.

Citește în continuare

Federația Rusă atacă peste tot în Europa Centrală și de Est prin propagandă și acțiuni directe

Trebuie să vedem cu toții și să nu mai fim naivi: da, se poate repeta istoria dacă nu suntem atenți; da, putem intra din nou în sfera influenței rusești – poate mai mult decât influență – dacă nu suntem atenți și dacă nu credem că într-adevăr este posibil. Să nu se imaginăm că am câștigat libertatea și democrația odată pentru totdeauna.

Citește în continuare

Confiscarea extinsă este lupta pentru care toți trebuie să ne unim (Interviu Revista 22)

În aceste condiții, în care vedem ce se întâmplă în parlament și cum parlamentarii fac orice ca să scape ei, cum modifică de exemplu conflictul de interese sau alte infracțiuni ca să scape ei, vă dați seama că nu vor vrea să le fie confiscate bunurile. De asta spun că în acest moment cred că este nevoie de o ordonanță de urgență (pentru transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă.

Citește în continuare