Am câștigat definitiv procesul cu Cătălin Ivan. Minciunile PSD au fost din nou condamnate în instanță

Nimeni nu m-a anchetat în Parlamentul European, iar Cătălin Ivan, deși știa acest lucru, a ales să mintă pentru a mă denigra. Așa cum a făcut-o și Dan Șova, ale cărui minciuni despre familia mea au fost, de asemenea, sancționate în instanță. Așa cum au mințit și mint în continuare și alți pesediști și alții despre mine.

Niciun buget nu este o fântână fără fund

Sunt raportor pentru avizele LIBE referitoare la mobilizarea marjei pentru situații neprevăzute în 2017 și la mobilizarea instrumentului de flexibilitate pentru finanțarea măsurilor bugetare imediate destinate crizei actuale privind migrația, refugiații și securitatea. Am prezentat ieri în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) opinia mea despre cum trebuie folosiți banii și am cerut Comisiei Europene să precizeze sursa pentru alocări suplimentare.

Statele membre trebuie să transpună la timp și corect legislația UE și prin legi clare

Răspunderea pentru aplicarea corectă a dreptului Uniunii, ceea ce înseamnă legislația Uniunii – directive, regulamente, dar și tratatul Uniunii – este împărțită între statele membre și Comisie. Comisia este gardianul tratatelor și trebuie să își asume mai ferm acest rol.

Registrul obligatoriu pentru companiile de lobby poate elimina situații de genul “șpagă contra amendamente”

Dacă fiecare dintre noi și-ar fi asumat o obligație de integritate și nu ar fi discutat cu lobby-iștii care nu sunt înscriși în acest Registru voluntar, atunci poate situația era altfel și nu mai ajungeam la conflicte de interese și nici la “șpagă contra amendamente”.

Raportul referitor la comerțul cu anumite bunuri susceptibile de a fi utilizate pentru a impune pedeapsa capitală, tortura și alte pedepse

Acest Raport aduce, în sfârșit, în afara legii afaceri înfloritoare din comerțul cu produse care pot fi folosite pentru execuții, pentru tortură, pentru tratamente degradante. Iar cei care doresc să facă astfel de activități vor putea, în sfârșit, să răspundă în fața legii.

Adoptarea unei legislații anti-mită în România este soluția pentru continuarea și extinderea luptei împotriva corupției și în companiile private

22 septembrie 2016 – Monica Macovei – Comunicat de presă Monica Macovei: Adoptarea unei legislații anti-mită în România este soluția pentru continuarea și extinderea luptei împotriva corupției și în companiile private Europarlamentarul Monica Macovei (ECR) a organizat și a moderat marți, 20 septembrie 2016, dezbaterea publică privind consolidarea măsurilor anticorupție în sectorul de business. Evenimentul…