Secția specială de anchetare a judecătorilor și procurorilor este în sine o intervenție în justiție

Dăncilă a spus că nu va interveni cu nimic pentru a desființa Secția specială de anchetare a judecătorilor și procurorilor, creată la cererea infractorilor din PSD&ALDE și pusă în practică de avocatul lor, Toader. Și că nu va face nimic pentru a repara dezastrele din justiție produse de coaliția toxică PSD&ALDE.  Viorica Vasilica Dăncilă a anunțat:”Eu cred că noi nu trebuie să mai intervenim în Justiție”, recunoscând că, până acum, au intervenit în justiție, lucru pe care l-am constatat cu toții.

Încă o întrebare, la care nu ați răspuns: de ce nu ați anunțat că vă dați acordul pentru publicarea raportului GRECO,  care recomandă desființarea Secției speciale?

Dacă nu aprobați publicarea raportului GRECO și nu desființați astăzi Secția specială, defilați cu o minciună. 

Dăncilă a predat țara baronilor locali și PSD, prin ordonanță de urgență

Codul administrativ este cadoul lui Dăncilă pentru membrii PSD, ca să își păstreze conducerea partidului și a Guvernului. Mafia PSD împotriva oamenilor!

Pentru PSD, politizarea totală a instituțiilor statului este o prioritate. În justiție, au introdus deja mecanisme de control asupra judecătorilor și procurorilor. Acum se ocupă de politizarea totală a administrației publice, de care cetățenii au nevoie zilnic și care este cel mai aproape de cetățeni. Funcționarii publici sunt acum la mâna primarilor și președinților de consilii județene, riscul este ca administrațiile locale să se umple de oameni de la partid, care vor servi partidul, și nu oamenii.

Dăncilă și guvernul ei au făcut o administrație publică împotriva oamenilor!  

Nu este nevoie de o conducere la Secția specială de anchetare a magistraților, ci de desființarea acesteia

Cererea celor 7 membri ai CSM, judecători și procurori, de amânare a numirii unei noi conduceri pentru Secția specială de anchetare a magistraților este cât se poate de corectă și legitimă. Secția specială gândită de Toader a demonstrat în câteva rânduri că poate fi un instrument de presiune asupra judecătorilor și procurorilor.

De aceea, nu este nevoie de o conducere, ci de desființarea acesteia, așa cum recomandă și ultimul raport GRECO.

Cer, din nou, Guvernului Dăncilă să dea undă verde publicării raportului GRECO, pentru că adevărul trebuie cunoscut de toată lumea.

Secția specială de anchetare a magistraților trebuie desființată de Guvern acum, prin OUG. Publicarea în România și respectarea recomandărilor GRECO privind desființarea acestei secții sunt obligatorii

Desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților, secție “Gestapo”, trebuie făcută tot prin OUG, cum i s-au dat și atribuțiile, OUG aprobat de Parlament imediat, într-o zi. Dacă s-au grăbit să facă un instrument împotriva judecătorilor și procurorilor independenți, să se grăbească și când trebuie să îl elimine. Potrivit informațiilor din presă, GRECO, Grupul Statelor împotriva Corupției, instituție a Consiliului Europei, a ajuns la concluzia că Secția specială gândită de fostul ministru Toader poate fi oricând folosită politic împotriva judecătorilor și procurorilor independenți care lucrează în dosare cu politicieni. Un argument este inclusiv faptul că această Secție specială, la care a fost trimisă Adina Florea, procurorul care a declarat că nu a fost niciodată independent, a fost scoasă de sub autoritatea Procurorului general.

Iar CSM ar trebui să amâne numirea unui procuror-șef pentru această Secție, pentru că altfel ar pune justiția independentă pe masa politicienilor.

Dezbatere despre provocările și posibilele răspunsuri în evoluția imprevizibilă a peisajului economic, social și politic global

Sunt invitată de Camerele de Comerț ale statelor Uniunii Europene din Norvegia să vorbesc despre provocările și posibilele răspunsuri în evoluția imprevizibilă a peisajului economic, social și politic global. Magnitudinea efectelor acestor schimbări face cooperarea internațională să devină vitală, pentru că nicio țară nu poate să rezolve singură, stabil și pe termen lung, aceste probleme. 

Trăim vremuri în care avem nevoie de aliați de încredere și să lucrăm împreună pentru un prezent și viitor care să fie previzibile și bazate pe interesele noastre comune. 

Dragnea intră azi la închisoare. Condamnat definitiv la 3 ani și jumătate cu executare. Victorie a justiției! Victorie a românilor și a Europei!

Asta nu s-ar fi putut fără protestele românilor de acasă și din diaspora care au strigat “Vrem justiție, nu corupție”. Și nici fără protestele tăcute și impresionante ale magistraților, care au ieșit pe scările tribunalelor pentru a-și apăra independența, și nici fără DNA și judecătorii care au înfăptuit justiția!

România este vie, pulsează, Justiția și oamenii cinstiți au învins. Mulțumim!

Cinste românilor de acasă și din diaspora! Rușine PSD&ALDE! Rușine combinată cu o mega hoție

Ați umilit românii din diaspora! Nu ați deschis destule secții de vot, nu ați trimis destule buletine de vot și nici ștampile. Din cauza voastră, mii de români din diaspora nu au putut vota, după ce au stat la cozi interminabile la Londra, la Paris, la Oslo, la Haga, la Milano și în alte orașe europene.

Împiedicarea dreptului la vot este infracțiune.

Oameni alungați de politie să părăsească la ora 21.00 secțiile de vot. Străini și localnici din orașele Europei îngroziti de imaginile trăite sau văzute în fața ambasadelor și consulatelor române. Aceasta a fost imaginea. Guvernul, începând cu Meleșcanu, Dan, Dăncilă, dar și păpușarii Dragnea, Tăriceanu trebuie să își dea demisia!

Hai la vot! Absența la vot e un vot pentru dictatură – Editorial pentru Ziare.com

Prezenta redusa la vot si la referendum ar fi un dezastru pentru libertatea noastra si pentru o justitie dreapta. Invalidarea referendumului va fi folosita de Dragnea si PSD&ALDE sa isi justifice OUG-urile pentru amnistia si gratierea lor, pentru modificarea Codurilor penale, pentru stergerea infractiunilor de care ei sunt acuzati, sa justifice presiunile asupra procurorilor si judecatorilor corecti si independenti, surbordonarea justitiei si saltarea de pe strada a oricui va indrazni sa protesteze.

Politicienii PSD&ALDE ne-au aratat ca persoanele si interesele lor sunt pe primul loc si ca ii tradeaza pe romani. Acum este momentul sa le aratam si noi ca am vazut asta si ca nu vrem in dictatura pe care o adancesc zi de zi, luandu-ne drepturile si libertatea. Sa nu uitam ca Dragnea a fost condamnat definitiv pentru frauda electorala.

Cu cat votam mai multi la alegerile din 26 mai si la Referendum, cu atat reducem efectele unei posibile fraude. Haideti sa le aratam ca este adevarata fraza „Nu puteti voi fura cat putem noi vota”. Votul nostru si prezenta ridicata la urne sunt semnalul pentru prezidentiale din toamna si urmatoarele alegeri.

Dictatura Dragnea în acțiune! Ne pierdem drepturile și libertățile cu fiecare clipă în care Dragnea controlează țara

Dragnea era așteptat astăzi la Topoloveni de un grup de protestatari, oameni liberi care credeau că democrația înseamnă și dreptul de a protesta și de a-ți exprima nemulțumirea față de politicienii care te conduc. Toți cei care protestau față de PSD la Topoloveni au fost ridicați de jandarmi, băgați în dube și duși la Poliție. Este o încălcare gravă a drepturilor cetățenilor, este un abuz caracteristic dictaturii.

Un abuz al Jandarmeriei, prea atentă ca un condamnat definitiv să nu fie deranjat de nimeni și nimic în vizitele lui de lucru.