Politica europeană greșită în gestionarea migrației în UE a dus la populism și naționalism, iar acestea sunt instrumentelele partidelor extremiste și ale dictaturilor

Politica migrației trebuie schimbată. Oamenii care își riscă viața și libertatea în războaie trebuie salvați, aceasta este solidaritatea umană. Copiii traficați trebuie găsiți și reuniți cu familiile. Pentru asta, ca să ajutăm refugiații reali, trebuie să mergem noi în taberele de refugiați și să îi aducem în Europa, numai după verificări efective de securitate, ale trecutului penal și controale medicale. Numai așa oamenii vor avea încredere în Uniune. Suntem într-un moment de răscruce, și în Europa, și în România. În “Cum mor democrațiile”, Daniel Ziblatt a scris: “ deseori cetățenii nu realizează la timp că democrația dispare, chiar dacă asta se întâmplă sub ochii lor”. Am dezvoltat aceste idei în discursul meu de la Harvard, la summit-ul privind viitorul Europei, organizat de Centrul de Studii Europene al Universității Harvard.

Procedura de revocare a procurorului general ar trebui întreruptă, iar Toader să retragă raportul de evaluare, pentru că a manipulat opinia publică. Toader ar trebui anchetat pentru un posibil fals

Toader a creat și a menținut cu rea-credință, timp de o săptămână, o situație de confuzie, păcălind opinia publică atunci când, la raportul de evaluare a procurorului general, s-a referit la o odonanță de clasare semnată de « procurorul Lazăr ». Minciuna a fost descoperită: ordonanța de clasare era semnată de procurorul Cristian Lazăr, nu de procurorul general Augustin Lazăr. A apelat Toader la un fals pentru a-și crea un motiv pentru revocarea procurorului general? Acest aspect trebuie anchetat penal de îndată.

Toader a menținut conștient ambiguitatea, a lansat teme false de dezbatere, toate bazate pe un posibil fals comis chiar de el. O confuzie de nume nu este nici credibilă, și nici acceptabilă la un ministru, Toader trebuia să știe numele acelui procuror care a emis rezoluția de clasare în dosarul Iohannis și că nu este actualul procuror general.   

Ziua în care PSD&ALDE au lovit democrația din toate direcțiile și s-au apropiat de obiectivul final: să stăpânească justiția si țara

Declarația de astăzi a lui Tăriceanu, că România nu e pregătită să preia președinția Consiliului UE din cauza ”războiului politic total din aceste luni”, este o nouă sfidare. Cel care a contribuit la slăbirea statului de drept are acum tupeul să susțină că din cauza celor care s-au luptat pentru statul de drept nu am fi pregătiți de președinția Consiliului UE. Adevărul este că marioneta lui Dragnea, Guvernul Dăncilă, este total nepregătit să preia o asemenea responsabilitate. Un guvern iresponsabil și neprofesionist, susținut de majoritatea toxică PSD&ALDE, care atacă într-o singură zi statul de drept din toate direcțiile, nu are cum să reprezinte România la nivel internațional.
Dacă România va eșua la nivel european, singura vină aparține lui Dragnea și Tăriceanu.

Acționez concret pentru susținerea jurnaliștilor de investigație (VIDEO)

Am depus un proiect pilot care se referă la protecția jurnaliștilor de investigație și, evident, a libertății presei în Uniune.
Acest proiect pilot are două obiective foarte clare:
(1) bani pentru jurnalismul de investigație. Ei investighează crima organizată, spălarea de bani, corupția – în special când este vorba de politicieni – și au nevoie de sprijin financiar independent, evident, pentru că altfel nu ar mai putea investiga, fiindcă guvernele nu-i finanțează.
(2) al doilea obiectiv clar al acestui proiect este asistență judiciară pentru ei, pentru că sunt dați în judecată, sunt anchetați în multe țări tocmai pentru a-i opri din aceste investigații. Moneda de schimb pe acest câmp de bătălie cu crima organizată este moartea.

Augustin Lazăr a spus adevărul despre intențiile politicienilor PSD&ALDE și ale ministrului Toader, aceasta este singura lui vină

Toader anunță că cere revocarea procurorului general și că pleacă în concediu. Toader ia decizii importante pentru justiție într-o pauză de o zi între concedii. Pentru că Toader anunță, de fapt, deciziile luate de Dragnea și Tăriceanu și de grupul infracțional organizat PSD&ALDE. Argumentele lui Toader pentru revocarea procurorului general Augustin Lazăr sunt ridicole și nevalide: dl Lazăr este acuzat că a folosit sintagma „inculpați de rang înalt”, că a criticat modificările legilor justiției, că a criticat decizii ale CCR sau că are discursuri publice „cu caracter eminamente politic”.  Pe scurt, procurorul general este sancționat pentru că a spus adevărul: avem într-adevăr „inculpați de rang înalt”, modificările legilor justiției sunt proaste și subordonează politic magistrații și trebuiau criticate exact de procurorul general, iar conținutul declarațiilor sale publice nu poate fi evaluat de sluga grupului de crimă organizată. 

Comisia de la Veneția cere reevaluarea modificărilor aduse Codurilor penale și legilor justiției, printr-un proces legislativ transparent și prin dezbatere publică

Comisia de la Veneția: modificările la Codurile penale „vor afecta în mod direct procedurile juridice în curs în care sunt implicați anumiți parlamentari”, iar unele, cum este limitarea la un an a unei investigații penale, au drept „consecință perversă” blocarea anchetelor. Comisia de la Veneția: noua Secție de investigare a magistraților este “problematică pentru independența sistemului judiciar”, schema de pensionare anticipată trebuie anulată definitiv, iar rolul președintelui și al CSM în numirea și revocarea procurorilor cu funcții de conducere trebuie menținut, „pentru a echilibra influența ministerului Justiției”. Scopurile reale ale PSD&ALDE au fost descrise perfect de Comisia de la Veneția: slăbirea luptei anticorupție, dezincriminarea mai multor infracțiuni legate de abuzul în serviciu, subminarea independenței magistraților.

Toader distruge justiția independentă. Unde justiție nu e, nimic nu e. 

Ordonanța de Urgență prin care Tudorel Toader a modificat legile justiției are scopul distrugerii DNA și DIICOT, cele două parchete care luptă cu corupția, terorismul și rețelele de crimă organizată. Avocat al politicienilor cu probleme penale, Toader este interesat ca DNA și DIICOT să nu funcționeze și să fie distruse, indiferent de perversitatea căilor prin care le distruge: pe față sau mai întortocheat, încercând să îi păcălească pe oameni. Creșterea vechimii procurorilor care pot lucra la DNA și DIICOT, de la 8 ani la 10 ani, și introducerea condiției noi ca procurorii DNA să rămână în funcție doar dacă au dat concurs la angajare sunt doar ultimele două încercări ale lui Toader de a distruge DNA și DIICOT. Ticăloșia acestor modificări este că Toader nu recunoaște direct că închide cele două instituții anticorupție și antimafie, ci vrea să le lase fără procurori. Să nu uităm că Toader a mai rupt o bucată din DNA când a creat secția specială de anchetare a magistraților, luând din competența DNA.

Mintea, inima și grija mea sunt alături de jurnaliștii de investigație (Galerie foto)

Daphne Caruana Galizia: Un WikiLeaks într-o singură femeie. A murit după ce a dezvăluit La piovra crimei organizate, corupției și spălării de bani. Daphne și-a luat toate riscurile, pentru că a crezut în adevăr. Oamenii ca Daphne sunt cei mai curajoși. Și o fac pentru adevăr, o fac pentru noi, nu pentru ei. Daphne a fost ucisă pentru că a ales să stea între lege și escroci. Ea însăși a spus: „sunt escroci peste tot”! Nu suntem naivi și proști: se așteaptă cineva ca Guvernul să-i prindă pe cei care au ordonat crima? Nu! Tot jurnaliștii de investigație, colegii ei, vor căuta să afle adevărații criminali. Cred cu tărie că jurnaliștii de investigație trebuie prețuiți cel mai mult, pentru că își iau toate riscurile pentru noi.

Guvernul-strică tot controlat de Dragnea schimbă iar legile justiției, pe genunchi, departe de ochii lumii, fără avize și dezbatere publică. Iar vom afla din Monitorul oficial ce aprobă în Guvern!

Toader a anunțat că a repus în lege ca ministrul Justiției să poată sesiza Inspecția judiciară în legătură cu activitatea procurorilor. De ce vrea Toader să fie anchetați disciplinar procurorii la cererea unui politician? De ce să fie procurorii expuși șantajului și la mâna unui ministru numit politic? Toader cârpește legea, stabilind că interviul pentru numirea unui procuror șef va fi public încă de la Ministerul justiției, dar nu îi redă președintelui posibilitatea de a respinge motivat mai multe propuneri făcute de ministru.

Pentru dreptate și stat de drept în România: îmi doresc ca judecătorii CCR să decidă cu ochii la oameni, nu la politicieni sau alți presupuși infractori, și să-i apere pe oamenii cinstiți

Sper ca majoritatea judecătorilor CCR să înțeleagă pericolul care pândește România dacă intră în vigoare aceste modificări la Codurile penale: îngreunarea sau chiar blocarea unor anchete de criminalitate transfrontalieră, cum sunt cele enumerate mai sus ca exemple, și transformarea țării într-un paradis al infractorilor, pentru că aceștia vor dori să se adăpostească aici, pentru că legile le sunt favorabile. Sper ca majoritatea judecătorilor CCR să înțeleagă că legătura cu politicienii care i-au trimis la Curtea Constituțională se încheie definitiv în momentul în care și-au preluat mandatul și că trebuie să judece în funcție de ce prevede Constituția, pentru oameni, nu pentru politicieni ori alți posibili infractori.