Selecţia pentru procurorul european trebuie să fie una obiectivă, pe criteriile din Regulamentul european, şi nu pe criterii subiective, cum declară Toader atunci când vorbeşte de recompensă

Toader a demonstrat cu vârf şi îndesat că este avocatul politicienilor cu probleme penale, avocatul infractorilor. Tot ce a făcut Toader în ultimele luni a fost împotriva anticorupţiei şi în favoarea corupţilor: de la proiectele de modificare a legilor justiţiei, modificările la Codurile penale, schimbarea conducerii DNA pe motive hilare, parcă dictate de televiziunile mogulilor, susţinerea ideii de graţiere şi amnistie, propunerea cu revizuirea sentinţelor definitive, ca să dau doar câteva exemple. Şi atunci, cum poate Toader să facă o selecţie a candidaţilor pentru procurorul european?

Toader calcă România și statul de drept în picioare ca să apere prin OUG și să scape condamnații definitiv din politică și gașca lor

Toader vrea o OUG pentru ca reviziunea sentințelor definitive să fie permisă pentru cei condamnați deja, invocând protocoalele serviciilor secrete cu parchetele. Interceptările care constituie probe în dosarele celor condamnați sunt autorizate de judecători, deci legale, iar legalitatea lor nu are legătură cu protocoalele invocate, ca un tonomat stricat, de Toader și condamnații din clasa politică. Pe Toader nu-l mai interesează dacă modificările sunt constituționale sau nu, în acord cu standardele europene sau nu, misiunea lui de avocat al infractorilor politici și al mogulilor este prima și singura lui agendă. 

Toader este ministru sau avocatul politicienilor cu probleme penale?

Toader este avocatul politicienilor cu probleme penale și al celor care încalcă legea. Pro bono sau plată pentru funcția de ministru? Toader le dă sfaturi detaliate cum să ceară revizuirea sentințelor dacă vor intra în vigoare noile prevederi ale Codurilor penale. Ce înțelegem: Toader confirmă astfel că modificările Codurilor au fost premeditate și urmăresc numai scăparea de anchete și de pedepse a politicienilor din coaliția toxică și a prietenilor lor.

Șefii Poliției au făcut pactul de slugărnicie față de comandantul suprem Dragnea

Dosarul penal anunțat de autorități împotriva românului întors în țară din Suedia cu plăcuțe de înmatriculare perfect legale, dar cu mesaj anti-PSD, arată supunerea instituțiilor în fața partidului-stat. Demisia șefilor Poliției Române și ai Poliției rutiere trebuia să vină imediat cum au aflat că plăcuțele de înmatriculare doar cu litere sunt permise de Convenția ONU. S-au legat de scaune și continuă cu toată forța lupta cu un cetățean român care nu a încălcat nicio lege. Astăzi, în România, Dragnea este statul. Suntem în plină dictatură.

Scrisoare adresată președintelui Klaus Iohannis pentru a acționa de urgență pentru apărarea statului de drept (Document)

Constituția și cele peste 6 milioane de români care v-au votat vă îndreptățesc să acționați de urgență și energic pentru ca statul de drept să nu fie acaparat complet și ireversibil de grupul de politicieni cu probleme penale care controlează astăzi puterea politică din România. Consider că păstrarea și garantarea independenței justiției și a statului de drept funcțional, în care legile se aplică și se respectă, iar legea este egală pentru toți, și eliminarea oricăror surse de presiune asupra justiției și de subordonare a judecătorilor și procurorilor sunt o problemă „urgentă și de importanță deosebită”.

Instanța mi-a dat dreptate. Am câștigat pe fond procesul cu Decebal Traian Remeș și Alexandru Sassu, care au mințit când au afirmat că eu aș fi dat înregistrarea cu fostul ministru Remeș, condamnat în dosarul “Caltaboşul”.

I-am chemat în judecată anul trecut, în mai 2017, pentru că afirmațiile lor mincinoase, injuriile și neadevărurile rostite public de cei doi au urmărit discreditarea și defăimarea mea. Instanța a stabilit ca cei doi să-mi plătească daune morale, 4.000 de euro – Alexandru Sassu și 2.000 de euro – Decebal Traian Remeș, plus cheltuieli de judecată, 1.850 de lei fiecare.

Miniștrii și secretarii de stat trebuie să refuze să semneze orice OUG care apără o gașcă de corupți și condamnă o țară întreagă la nesiguranță internă și izolare externă. Nu semnați împotriva oamenilor!

Amnistia colectivă este visul oricărui infractor, pentru că înseamnă oprirea tuturor anchetelor și proceselor pentru infracțiunile amnistiate și un cazier curat. Grațierea este visul oricărui infractor și oricărui condamnat, pentru că anchetele și procesele în curs continuă, dar nimeni nu va executa pedeapsa, fiind grațiată. Cei deja condamnați pentru infracțiunile grațiate vor ieși din închisoare. Asta vrea să facă Dragnea, condamnat deja de două ori, o dată definitiv, în celălalt dosar, condamnarea este nedefinitivă. Vrea amnistie și grațiere doar ca să scape de pedepse și anchete, indiferent de cât de rău îi va face țării sale.

Recomandările Comisiei de la Veneția invalidează modificările aduse legilor justiției de coaliția toxică PSD&ALDE&UDMR și mandatul de ministru al lui Tudorel Toader

Recomandările din raportul preliminar al Comisiei de la Veneția, publicat în această după-amiază, pun sub semnul întrebării și deciziile Curții Constituționale privind unele modificări aduse legilor justiției. Fostul deputat PSD, Valer Dorneanu, care acum conduce Curtea Constituțională ar trebuie, de asemenea, să se retragă din CCR. Rolul judecătorilor Curții Constituționale este să respecte Constituția, nu să facă pe plac unor politicieni aflați la putere.

„Noi, în România, avem o Curte Constituțională care nu e constituțională” -INTERVIU Europa Liberă

Vă mai dau un citat iarăși foarte important, care spune de la sine lucrurile: Varujan Vosganian în plenul Senatului, când s-au votat modificările la Codul de Procedură Penală – „Nu putem să ne salvăm de unul singur, trebuie să ne salvăm toți, că nu putem de unul singur”. Ce înseamnă asta? De ce să ne salvăm? Nu putem să nu mai comitem infracțiuni?! Deci, spune foarte clar, intenția este foarte clară – hai să modificăm legile! De ce? Că putem! De ce putem? Că suntem la putere și putem face orice!”

“Concursul” prin care Tudorel Toader vrea să propună un nou procuror-șef DNA arată adevăratele intenții: controlul total asupra anchetelor penale. Acest lucru trebuie schimbat!  

Un ministru al Justiției responsabil și de bună-credință, care susține lupta anticorupție, nu poate propune la conducerea DNA decât un procuror din interior, care știe ce înseamnă anchete imparțiale, care a dovedit că poate rezista atacurilor politice și nu se lasă intimidat. Un procuror care are deja experiență în anchetarea faptelor de corupție la nivel înalt, pentru că nu mai suntem la sfârșitul lui 2004, când marea corupție nu era anchetată. Un procuror care a dovedit independență față de factorul politic.