Dodon și Plahotniuc își continuă proiectul de a scoate Moldova de pe drumul european

Moldova trăiește din bani europeni. Nu din banii lui Plahotniuc, nu din banii lui Dodon, și nu din banii Rusiei. Clasa politică din Moldova trebuie să înceteze cu ipocrizia și trebuie sancționată prin condiționarea sprijinului financiar de respectarea principiilor democratice și de a nu fura din banii de la Uniunea Europeană.

Solicit ministrului Toader să se hotărască: vrea să fie de partea hoților sau de partea justiției independente, a magistraților corecți și a societății?

Dacă alege să fie de partea politicienilor și mogulilor penali, Tudorel Toader să demisioneze astăzi din funcția de ministru al Justiției. Magistrații nu-l mai vor așa.
Ministrul Toader nu reformează sistemul de justiție, prin propunerile sale, ci îl pune la dispoziția hoților și a politicienilor penali.

Presa liberă ne ține în democrație. Cristian Pantazi (Hotnews), premiul Cetățeanului european 2017

Fără presă liberă ne scufundăm. Mai sunt puțini jurnaliști de investigație care sunt liberi, își asumă riscuri și se duc, fără să se oprească, până la capăt. Cristian Pantazi este unul dintre ei, este unul care niciodată nu a cedat și nu a făcut compromisuri, și-a asumat riscuri personale – totdeauna trebuie să-ți asumi riscuri personale, nu numai profesionale -, și și-a urmărit obiectivul.

Conferința Right to Know Day – „Transparență la nivelul UE și al statelor membre: Provocări și pașii următori”:

Am făcut două propuneri Comisiei, în cadrul Conferinței: 1. Instituirea unui fond destinat jurnalismului de investigație. Jurnaliștii de investigație sunt vitali pentru transparență, ei scot lucrurile la iveală și arată unde ajung banii noștri. 2. Asigurarea accesului public și necondiționat la numele deținătorilor reali ai oricărei companii.

Procurorul European este aproape să devină realitate

Astăzi LIBE a votat, cu o largă majoritate, textul final al Regulamentului privind înființarea Biroului Procurorului European și în octombrie votăm în plenul Parlamentului European. Procurorul European va ancheta, de la început până la final, toate cazurile de fraudă cu bani europeni, iar infracțiunile vor avea limite minime de pedepse, aceleași în toate statele membre.

A cerut Curtea Constituțională o opinie a Comisiei de la Veneția asupra Hotărârii nr. 1/2017 privind regulile de redactare a opiniilor separate sau concurente: da sau nu?

Dacă nu, solicit, din nou, președintelui Curții Constituționale să consulte Comisia de la Veneția. Am transmis Curții Constituționale, pe 30 august, această solicitare și în decurs de o lună de zile Curtea nu a dat niciun răspuns. Lipsa de reacție a președintelui Curții, care nu comunică dacă a sesizat sau nu Comisia de la Veneția, este de neînțeles, dat fiind controversele din spațiul public și criticile și îngrijorările venite din partea judecătorilor, și este o formă de dispreț față de interesul public.

Comisia LIBE va da votul pentru Procurorul European joi, 28 septembrie, Parlamentul European va vota în octombrie – Comunicat de presă

Estimările spun că anual frauda la nivelul Uniunii Europene este de 500 de milioane de euro, asta înseamnă bani furați din buzunarele noastre, cei care plătim taxe și impozite, din care o parte se duc către Uniunea Europeană. Și atunci, trebuie să răspundem la nivelul Uniunii Europene. Răspunsurile naționale nu sunt suficiente, cum am văzut până acum. De asta creăm Parchetul European

Procurorul European va fi votat joi în LIBE și în octombrie în Parlamentul European

Infracțiunile transfrontaliere, așa cum este și frauda cu bani europeni, cer un răspuns al Uniunii altfel decât până acum. Adică tot transfrontalier și la nivelul Uniunii. Altfel, rămânem în urma infractorilor. Procurorul European, care va investiga de la început la sfârșit, va obține soluții mult mai rapid decât prin cooperare judiciară, va permite și confiscarea acestor sume care trebuie să se întoarcă în buzunarele cetățenilor europeni.

Caracatița lui Dragnea sufocă Guvernul. Mihai Tudose  are deja 3 miniștri cu probleme penale în Guvern, dar nu pare deloc deranjat.

Dragnea a cerut două bucăți din țară să le folosească în interes personal, iar doamnele Shhaideh și Plumb s-au grăbit să-i facă pe plac. Iar Ponta să aprobe. Doamna Shhaideh, vicepremier și ministru al Dezvoltării, este urmărită penal de DNA pentru abuz în serviciu. La fel, Rovana Plumb, ministru delegat pentru fonduri europene, ar putea fi urmărită penal pentru complicitate la abuz în serviciu dacă nu o va apăra Camera Deputaților, condusă de condamnatul Liviu Dragnea.

Solicit CSM să propună soluții pentru ca pensionarea unor judecători să nu blocheze procesele

Dacă regula devine că judecătorii pot cere să se pensioneze în timpul unui proces și cererea le este aprobată de CSM, ne putem aștepta ca procese în care sunt judecați politicieni sau înalți funcționari publici pentru fapte de corupție să dureze tot mai mult, să coste tot mai mult și să existe riscul ca unele probe să nu mai poată fi administrate, dacă, de pildă, un martor nu mai poate fi audiat a doua oară. (de ex: pleacă din țară, nu mai vine, este determinat în diverse moduri de inculpați sau una din părți să nu mai vină ca martor, poate să decedeze, etc)