Monica Macovei : Vom plăti milioane de euro sancțiuni, dacă România nu respectă statul de drept (Interviu RFI – audio)

Am explicat la RFI România ce presupune aplicarea Regulamentului votat în Parlamentul European privind protejarea bugetului Uniunii atunci când statul de drept este încălcat în statele membre. Am discutat și despre riscul activării art.7, cât și despre scenariul RoExit, efect al propagandei rusești, foarte activă în spațiul românesc. Pentru că Federația Rusă vrea să dezmembreze și să dezbine țările pentru a le stăpâni economic și politic mai ușor. Acesta este marele pericol al României și al altor state.

Dăncilă ne face de râs încă din primele zile ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Guvernul anunță că Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu Benjamin Netanyahu, aflându-se într-o “vizită de lucru în Israel”. Vizita prim-ministrului român nu fost dinainte anunțată public.

Așa vrea Dăncilă să prezideze la nivel european? Cu vizite organizate în secret, cu obiective ținute în mapă? Ce încredere să aibă liderii europeni într-un prim-ministru care își ascunde deplasările externe, deși sunt apoi comunicate ca fiind vizite de lucru?

Riscul furtului din bani europeni este mai mare în statele care nu respectă statul de drept

Acolo unde independența justiției este în pericol, acolo unde deciziile sunt arbitrare sau ilegale, inclusiv cele luate de autoritățile publice, și nu sunt corectate și nu sunt sancționate. Acolo unde drepturile și libertățile oamenilor sunt restrânse, cum ar fi și libertatea presei. Recunoaștem în aceste cazuri multe din deciziile luate, din păcate, în România de guvernul PSD&ALDE. În aceste țări, unde statul de drept nu este respectat, sigur că banii europeni sunt în pericol, și, ca atare, Regulamentul prevede că pot fi suspendați, înghețați, reduși. În cazul acesta, statul respectiv va trebui să facă plăți, dar din bugetul propriu, și nu va primi finanțare până când nu va remedia dificultățile. Despre asta este vorba în Regulamentul pe care Parlamentul European l-a votat astăzi privind protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre

În dictatura PSD&ALDE, libertatea de exprimare este sugrumată          

CNA nu a sancționat astăzi derapaje ale presei, pentru că, dacă ar fi fost interesat de derapajele reale, în fiecare zi ar fi trebuit să dea sancțiuni posturilor de televiziune care dezinformează și manipulează grav prin campanii de presă împotriva justiției și a statului de drept, comandate de oligarhi și infractori.

CNA a sancționat un post de televiziune care s-a dovedit critic cu guvernul PSD&ALDE.

PSD&ALDE nu vor ca oamenii să vadă cum jandarmii loveau și gazau protestatari pașnici. PSD&ALDE vor ca toate posturile de televiziune să le ridice ode, să le acopere derapajele de la democrație. Așa cum în anii 90 la TV vedeai cum minerii plantează flori.

Toader și PSD&ALDE sunt vinovați pentru eliberarea deținuților, prin legea recursului compensatoriu. Să nu-și mai caute scuze!

Chiar dacă legea a fost scrisă de altcineva, chiar dacă a fost aprobată când ministru era Iordache, pe Toader nu îl împiedica nimeni, după ce a ajuns ministru, să se opună ferm adoptării ei în Parlament. Și nu uităm pledoaria pe care o făcea Toader pentru eliberarea deținuților, pe motiv că penitenciarele sunt prea aglomerate. PSD&ALDE, la fel, puteau respinge legea în Parlament dacă nu voiau să fie eliberați deținuții. Dar acesta a fost planul lor de la bun început, să adopte legea recursului compensatoriu, o formă de grațiere mascată, căci nimeni nu i-a obligat să aprobe legea. Toader și PSD&ALDE au eliberat un număr mare de deținuți într-o perioadă scurtă de timp, fără nicio pregătire și astfel au determinat creșterea criminalității,  Vina pentru cazurile de violență din țară este și a lor, oricât neagă.

Opinia redactată de Monica Macovei, în calitate de raportor al Parlamentului European, de modificare a Regulamentului OLAF pentru colaborarea cu Procurorul European a fost votată de comisia LIBE (Comunicat de presă)

Procurorul European (EPPO) va efectua anchete și va finaliza urmărirea penală, inclusiv cu trimiteri în judecată, în cazurile definite ca infracțiuni de „fraudă” cu fonduri europene, iar OLAF va continua să facă investigații administrative în cazurile de  „iregularități” cu fonduri europene, care nu apar ca infracțiuni la prima vedere, și se va ocupa de recuperarea banilor. Tot OLAF va trimite EPPO dosarele în care investigațiile administrative conduc la posibile infracțiuni de fraudă cu fondurile UE. 

Dragnea a mai otrăvit o dată România.

Președintele Comisiei Europene va fi pe 10 și 11 ianuarie în București pentru a marca începutul Președinției României la Consiliului UE. Jean-Claude Juncker va fi însoțit de Colegiul comisarilor, iar programul oficial prevede pentru vineri, 11 ianuarie, inclusiv o întâlnire cu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, condamnat definitiv pentru corupție și inculpat în alte dosare. Ca și cum nu era de ajuns istoricul lui penal, Dragnea tocmai a dat în judecată Comisia Europeană, în încercarea disperată de a scăpa de dosare pe orice cale, indiferent de cât de jos trage România și cât de mare este neîncrederea în care afundă țara.

„Guvernul corupților” continuă să-și bată joc de români

Ce fac în acest timp PSD&ALDE?
1. Continuă să ceară cu nesimțire revocarea procurorului general.
2. Continuă să propună la conducerea DNA un procuror care a declarat că nu a fost niciodată independent!
3. Continuă să vorbească despre necesitatea grațierii și amnistiei.
4. Continuă să refuze obligația de a propune alți miniștri la Dezvoltare și Transporturi, după ce propunerile inițiale au fost respinse de președinte. Numai Dăncilă blochează activitatea Guvernului prin acest refuz!
5. Continuă să lase țara fără buget pe 2019, deși trebuia să-l prezinte din luna noiembrie 2018. Cel mai bine ar fi ca PSD&ALDE să ne lase de tot! Ne descurcăm mai bine fără ei.
Grupul infracțional organizat PSD&ALDE își bate joc de România și de români în fiecare zi, iar acum de toată Europa. De ce și cât să mai răbdăm?

La mulți ani, dragi români, de acasă și din lume!

Ultimii doi ani ne-au pus la încercare, uneori ne-au învrăjbit, dar, în final, ne-au unit cum nu am mai fost de multă vreme. Vă mulțumesc că ați fost mereu în alertă și că nu v-ați lăsat intimidați de actuala putere cinică și vicleană.
În 2019, să nu obosim apărând valorile care sunt astăzi sub asediu, să spunem răului, rău, să apărăm dreptatea și adevărul.
În 2019, mai putem face ceva concret: să arătăm, prin vot, că nu mai vrem hoți și impostori în politică. Pentru că numai așa ne va fi bine tuturor, vom fi o națiune demnă care își apăra Patria.
Să fiți sănătoși și să trăiți cu bucurie fiecare clipă!

Toader a trădat justiția și s-a înrolat definitiv în armata PSD&ALDE de distrugere a justiției și a țării

Nu au trecut nici două luni de când Comisia Europeană, prin raportul MCV, a cerut guvernului PSD&ALDE să anuleze modificările la legile justiției și Codurile penale și să înceapă o nouă procedură de numire a unui procuror-șef al DNA, care să continue efectuarea de anchete profesioniste, independente și imparțiale.

Toader nu a îndeplinit niciuna din solicitările Comisiei Europene, ci dimpotrivă, face totul invers! Așa se slăbește și distruge o țară, așa grupul infracțional organizat aflat la putere face din România o țară tot mai mică, irelevantă, la marginea Europei.