Planul lui Toader de a sabota concursul de la DNA trebuie dejucat. Înscrieți-vă la concurs!

Cu cât sunt mai mulți procurori independenți și profesioniști înscriși la concurs, cu atât îi va fi mai greu lui Tudorel Toader să aleagă o marionetă. Ministrul Toader a încălcat principiile democratice ale transparenței decizionale și independenței procurorilor. Principiul transparenței decizionale este prevăzut explicit pentru propunerile ministrului Justiției de numire și revocare a unui procuror-șef și este un principiu democratic care se aplică inclusiv la nivelul deciziei politice. Oricum, atunci când legea nu prevede explicit un principiu democratic și/sau juridic, acesta se aplică, așa cum procedează CEDO, Curtea Europeană de Justiție, Comisia de la Veneția, Comisia Europeană ori Parlamentul European etc.

Cei care fură pentru partid sau pentru prieteni politici nu mai comit infracțiunea de abuz în serviciu (VIDEO, Digi 24)

DNA a anunțat deja că, în cursul anului 2017, are 215 dosare și absolut toate se referă la infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Dacă modificările Comisiei Iordache vor intra în vigoare, toate aceste 215 dosare ale DNA vor trebui închise. Cei mai mulți fură din bani publici și acționează împotriva interesului public, nu pentru sine.

Câtă rușine mai trebuie să îndurăm pentru că un politician condamnat definitiv și cu încă o condamnare în primă instanță se ține cu dinții de funcții și schimbă legile în Parlament ca să scape?

Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă. Dragnea mai este condamnat, definitiv, la 2 ani închisoare cu suspendare. Dragnea este în continuare președinte al Camerei Deputaților și controlează Guvernul și Parlamentul.

Am introdus în 2005 responsabilitatea, președinte – ministru – CSM, ca toți trei să aibă un rol, și am asigurat echilibrul puterilor în stat în aceste numiri.

Am o întrebare, retorică pentru mine și probabil pentru mulți: înainte de 2005, au fost dosare cu politicieni? A fost vreun politician condamnat? A fost vreun ministru sau vreun parlamentar trimis la închisoare, condamnat? A fost vreunul când era PSD la putere? Exista atunci PNA. Exista o altă procedură de numire și revocare a procurorilor-șefi, decidea CSM; organ colectiv, 19 membri, votează secret, nu răspunde nimeni.

Directiva prezumției de nevinovăție este doar un pretext pentru ca PSD&ALDE să măcelărească Codurile penale (AUDIO-Interviu RFI România)

Am mai spus că aceste modificări la Coduri sunt făcute numai pentru a proteja inculpaţii, pe cei certaţi cu legea sau condamnaţii, pe cei în curs de urmărire penală sau de judecată de la nivel politic şi grupurile de interese ale acestora. Modificările, dacă sunt operate pentru Dragnea sau pentru Tăriceanu sau pentru alţii de la putere, au efect pentru toată ţara şi reprezintă un dezastru pentru justiţia penală.

Cer Curții de Conturi Europene să reînceapă verificarea situațiilor de conflict de interese la agențiile care lucrează cu industriile (VIDEO)

Există situații în care testarea pentru aprobarea în vederea comercializării pe piața europeană a produselor acestor industrii este dată de grupuri de experți din care fac parte inclusiv foști angajați ai companiilor care au produs acele produse, pentru care se cere aprobarea de comercializare. Or, astfel de situații sunt inadmisibile, fiindcă există riscul lipsei de imparțialitate în evaluarea produselor acestor companii.

Aceasta este generația care va schimba România (VIDEO/Galerie foto Vernisajul expoziției România în stradă: Vrem justiție, nu corupție)

Imaginea pe care o transmit fotografiile expuse în Parlamentul European este despre un popor vibrant, despre oameni vibranți, puternici, determinați, care înțeleg ce se întâmplă în România, care vor să schimbe România, care își asumă orice risc, își iubesc țara și vor să trăiască în lumină și vrem cu toții să trăim în lumină.

Politicienii de astăzi din România acționează numai pentru interesul lor propriu (VIDEO)

I-am mai întrebat pe cei care au realizat analiza dacă au urmărit cum s-a transpus în România – cum nu s-a transpus, mai exact – Directiva punerii sub sechestru și a confiscării averilor. S-a făcut un proiect de lege care zace în Parlament, nimeni nu se grăbește în Parlamentul României să se ocupe de confiscarea averilor, pentru că politicienilor nu le convine să le fie confiscate averile. Toate aceste lucruri m-aș fi așteptat să le văd reflectate în analiză.