For the English version, press here…
Titus Corlatean, propus ministru al Justitiei, s-a exprimat public, in luna martie, pentru arestarea procurorului din dosarul Zambaccian daca mentorul lui, inculpatul Nastase Adrian, va fi achitat.
Opiniile ferme pe care Corlatean le are in privinta modului in care trebuie sa lucreze procurorii („procurorul ar trebui arestat, daca Nastase nu este condamnat” – vezi aici…) si sa raspunda pentru rechizitoriile pe care le intocmesc reprezinta un adevarat pericol la adresa independentei procurorilor, un act de intimidare a acestora.
Este inacceptabil ca un posibil ministru al Justitiei sa fie ferm convins ca, daca intr-un dosar inculpatii sunt achitati, procurorii trebuie arestati.
Sa nu uitam nici ca Titus Corlatean a facut zid in jurul inculpatului Constantin Nicolescu, fiind prezent la mitingul de sustinere a acestuia, la Pitesti, alaturi de Ponta, Nastase, Severin, Hrebenciuc etc., la judecarea recursului impotriva masurii arestarii preventive dispuse de judecator. Exista astfel riscul ca Titus Corlatean sa incerce sa influenteze justitia, pentru ca membrii PSD sa nu fie anchetati, arestati sau condamnati.
Nu m-ar mira sa aflam din nou ca la sedintele de partid se decide cine sa fie anchetat, ca pe vremea Rodicai Stanoiu si a lui Adrian Nastase.
se confirma inca o data intentia actiunilor demolatoare a usl a tot ce sa construit si intemeiat bun in acesta tara !!
Cred ca … ar fi normal ca orice incompetent din aceasta tara sa raspunde atat civil cat si penal pentru faptele si prejudiciile aduse statutului roman – In acest moment magistratii sunt mai presus de lege, ba mai mult nimeni nu ii trage la raspundere.
Dupa o experienta de peste 6 ani prin instantele romanesti, am constatat ca … marea plaga a Romaniei o reprezinta (IN)Justitia – este a treaia putere in stat, care din pacate este supusa intereselor politice si care gireaza furtul comis de catre spoliatorii banului public.
Stimata Dna Macovei,
Toti banuim ca PSD (prin Corlatean sau altul) va incerca (si probabil va reusi) sa stopeze timidele progrese facute de justitie.Mai mult decit atit probabil ca exista destui magistrati fericiti ca se pot intoarce la vechile metehne.
Problema insa nu sta in ceea ce va face USL -previzibil de altfel-ci in cine i se va opune.
PDL ul a picat examenul. Oastea de strinsura pastorita si aparata de „”greii”” PDL si a dat masura cinstei si a dorintei de schimbare.
Sunteti printre foarte putinii oameni care isi pastreaza credibilitatea.
Cred in urmatoarele postari ar trebui sa abordati posibilitatea de a se construi o noua formatie politica
credibila,care poate anihila actiunile fostului FSN.
Simpla incriminare a actiunilor USL nu ne foloseste la nimic. Ne trebue speranta si la aceasta ora nu stim unde sa o gasim.
Achiesez la infiintarea rapida a unei noi formatiuni politice, PANA LA ALEGERILE PARLAMENTARE!
Eeeeeei,una e sa fii in opozitie si alta la putere.Una e sa latri de dimineata pana seara pe antenele varanului Felix si alta e sa pui mintea la contributie cu adevarat, sa faci ceva bine si durabil pentru tara ta.Gata…s-au terminat smecheriile,acum suntem stat membru al UE,NATO,nu vor mai putea ei,asa de capul lor sa faca ce le trece prin cap.Dar sa debitezi asemenea idiotenii pentru oamenii naivi ai acestei tari,ii discrediteaza din start!Sau daca Doamne fereste ar face asemenea nerozii,sunt convinsa ca istoria ii va pune la stalpul infamiei!
Da,si eu vreau arestarea procurorilor care au facut politie politica si care nu au respectat legea,procurorii care au instrumentat cu rea credinta ,care au amenintat martori cu catusele pe masa ca sa spuna ce vor ei(in perioada cind d-na Macovei a interzis printr-un ong- declarat neconstitutional dupa aproape un an,interzicerea dreptului la aparare in faza urmaririi penale.Unii procurori si-au facut de cap.
Tot guvernul este contra lui Basescu si pro Voiculescu. Corlatean este unul dintre cei mai anti-maghiari politicieni romani, asa ca solutia cu el la Justitie este manusa pentru pastrarea granitelor, altfel spus pentru anularea Schengen. Care, evident, se poate face printr-un singur mod: revenirea marilor probleme in justitie! Ne inchidem spre Vest, ne deschidem spre Voiculescu, Est, ultimii 2 mari securisti ai Europei sunt Voiculescu (mai maruntel, a avut ghinion cu Basescu) si Putin. In alta ordine de idei, de-a dreptul jenanta intrarea de miercuri seara la Romania TV a presedintei CSM, Alina Ghica, pentru a o spala de greselile din cv pe Corina Dumitrescu. De-a dreptul gretos, ce treaba avea sefa suprema a justitiei romane cu chestia asta? Asta este statura presedintei CSM, atita poate? Ne-am nenorocit, o slugareste pe o ciudata reprezentanta a societatii civile, fosta si actuala membra prin vreo 3 partide. Care, in plus, am zarit, fugitiv, citeva ‘opere”: o Introducere, o Crestomatie si o lege Adnotata! Adica un referat ceva mai lung, o culegere de texte pe o tema si comentarii de seminar studentesc de anul 1, hai 2! Pai daca asta e opera de om de stiinta, prof.univ.dr., rector, ministru al educatiei suntem praf!
Titus Corlatean, propus ministru al Justitiei, s-a exprimat public, in luna martie, pentru arestarea procurorului din dosarul Zambaccian daca mentorul lui, inculpatul Nastase Adrian, va fi achitat.
lipseste un NU inainte de achitare
🙂
Nu lipseste un NU, mai cititi o data, cu atentie.
am citit de mai multe ori si totusi ..daca va fi achitat, de ce sa-l mai arestezi pe procuror?
aaaa, acum m-am prins care este ideea! bine ca am citit de mai multe ori…
Corlatean nu e singurul care profereaza amenintari la adresa celor care lucreaza in institutiile de combatere a coruptiei.
Azi, Alistar, marele cumulard de functii, dupa ce a primit vestea ca nu mai e pe lista viitorului guvern, a trecut la amenintari impotriva ANI: http://www.revista22.ro/victor-alistar-ameninta-ani-cei-care-incalca-legea-vor-raspunde-in-fata-legii-14802.html
Cazul Alistar mi se pare desprins dintr-un film prost. Directorul unui ONG care se ocupa de combaterea coruptiei (Transparency International Romania) ameninta o institutie care controleaza averi si conflicte de interese. Incredibila aceasta impostura impinsa pana la absurd.
Dna Macovei, de pe site-ul Transparency Romania rezulta ca dvs sunteti membru fondator si inca activ al acestei organizatii. De ce cautionati prin numele si apartenenta dvs pe un impostor ca Alistar?
Chiar e nevoie sa fiti membru al unei organizatii care s-a transformat intr-un vehicul de ascensiune politica a unui ins lipsit de integritate?
Asa ca d-na Macovei,va trebui sa stati cu ochii pe acest guvern,si IMPOSIBIL de a determina un parcurs normal,al justitiei, aici in tara. D-na Macovei,ca unul care v-am sustinut si votat si care va va acodrda din nou,toata increderea , va rog ca ori de cate ori se va intampla sa se incalce democratia in aceasta tara , sa luati act si sa sesizati organismele internationale. Guvernarea care este pe cale sa se instaleze nu a avut nici o apasare in a dezinforma Europa despre orice presupusa abatere de la normele democratice. Cu aceeasi consideratie, Sorin
Cred ca, in prima faza, Corlatean a venit la Justitie cu doua misiuni: prima se refera la achitarea lui Nastase in procesele in derulare (amenintari, telefoane, reactivarea retelelor, orice se poate).
A doua misiune consta in arogarea pentru USL a meritelor privind ridicarea MCV, in vara. Aici s-a progresat mult, multumita eforturilor lui Predoiu, DNA, ANI si dezmortirii CSM si ICCJ. Probabil ca PSD considera asta o formalitate.
Cum va reusi Corlatean sa blocheze condamnarile lui Nastase (au termene foarte apropiate) in paralel cu aburirea Comisiei Europene, pentru ridicarea MCV, va fi foarte interesant de urmarit.
Sper ca justitia sa nu se lase influentata de presiunile politrucului.
In acelasi timp, ma intreb daca e bine ca MCV sa fie ridicat in vara, avand in vedere recentele evolutii.
Păi sigur că-i va aresta. Și nu doar pe aceia de la DNA…
Dar mai întâi trebuie să scape de Președintele României. Iar la faza asta trebuie ca mai întâi să treacă peste noi, cetățenii cu drept de vot. Tot ceea ce trebuie este ca Băsescu să iasă din nou în fața noastră și să reafirme sprijinul Instituției Prezidențiale pentru continuarea Reformei Justiției și a Statului de Drept. Apoi ar trebui ca și Societatea Civilă să expună opiniei publice interne și internaționale absolut toate derapajele totalitariste ale politicienilor. Nici cea mai mică eroare nu trebuie lăsată să dispară fără a fi temeinic expusă la stâlpul infamiei.
Oare amenințările cu moartea proferate de PSD-iști la adresa lui MRU sau amenințările cu represalii asupra judecătorilor și procurorilor (cei care au finalizat dosarele corupților care trenau de ani de zile) nu sunt cu mult mai grave decât confruntarea Raed Arafat-Băsescu din Ianuarie 2012 ?
Este evident că îl doare pe Corlățean în cot de MCV și de Europa ! Clica USL abia așteaptă ca UE să-i retragă României calitatea de membru. Pe urmă vor mai face ei o gafă și ne vor scoate și din NATO !
asta din cauza ca nister procurori n-au fost luati in furci de natie acum 22 de ani. autorul moral al mascaradelor cu nastase si cate altele sa-si dea demisia.
Sunt oripilata!Cand il vad pe numitul Nastase Adrian pe sticla,imi vine sa-mi iau lumea-n cap si chiar am s-o fac.Nu mai pot trai in tara mea,ma sufoc.
Doamna Macovei
Stiți ceva ? Vă susțin, ca pe un ultim bastion al reformei în PDL și în România.
Dar am un mare defect. Nu-mi plac campaniile de nici un fel, sunt extrem de curios și nu uit nimic. Campaniile simplifică, până la denaturare și distorsionare realitatea și ne inhibă centrii nervoși implicați în procesarea matură, complexă și completă a noianului de informații contradictorii. În contradicție, cel puțin, aparent. 😉
Vedeți domnia voastră, lucrurile din lumea reală sunt cu mult mai complexe, iar adevărul, mistificarea, competența, incompetența, reformismul, antireformismul, consecvența, inconsecvența, onestitatea și corupția SUNT UNIFORM DISTRIBUITE în toată clasa politică românească.
Dvs reprezentați o singularitate, care, sper eu, va genera, cândva , un nou big bang, ÎNCEPÂND cu partidul din care faceți (încă) parte. Desigur, dacă acest partid dorește să revină în zona de credibilitate, pentru că, stimată doamnă, cu o floare (adică dvs) nu se face reformă și nici măcar nu se elimină MCV-ul. 😉
Cum vă imaginați că puteți convinge o masă critică de conaționali, vorbind în numele unui partid lamentabil de slab, care nu schimbă nimic în interior, de sus în jos , de jos în sus și pe orizontală ? Dacă vorbiți doar în numele dvs, este cu totul altceva.
Haideți să nu mai băgăm sub preș neputințele PDL și totodată să punem în cârca altora doar intenții malefice și apocaliptice care vor pulveriza România.
Pentru readucere aminte și în numele unui demers spre obiectivitate, vă citez ceva :
,,Traian Basescu si liderul PSD Victor Ponta si-au schimbat radical discursul public fata de procurorii DNA, primul devenind din sustinator un critic al procurorilor anticoruptie iar al doilea evoluand, la nivelul declaratiilor publice, in sens invers. DNA a avut doi aliati care au ramas consecventi in declaratii: Comisia Europeana si Ambasada SUA.
………………………………………………………………..
Daca la inceputul lui 2011 Traian Basescu impartasea concluziile raportului pe Justitie al Comisiei Europene in care DNA era laudat, in august declara ca nu ii plac spectacolele de la DNA, iar in decembrie i-a acuzat pe procurori ca distrug cariere si ca au performante slabe. De cealalta parte, liderul PSD a inceput anul prin a acuza procurorii ca sunt aserviti politic ca apoi intr-un interviu sa ii felicite si sa le transmita ca USL le va garanta independenta.”
COMENTEZ:
Vedeți doamnă ? Deși vă susțin, deși susțin reforma, deși cred că Dreapta este mai bună decât Stânga, totuși, nu-mi pot bate joc de propria mea demnitate și judecată (așa de puțină câtă este), comportându-mă, la rându-mi, ca orice politruc aservit unui grup de interese.
Completare (am omis să o marchez în Notepad 😉 )
..Avem minte de la Dumnezeu, pentru A GÂNDI.
Iar mintea mea îmi spune că a cam venit timpul dialogului matur și al consensului, iar prin urmare, votul să fie întotdeauna cantonat pe planul doi în raport cu interesul național. Indiferent dacă mâine sunt alegeri.
Altfel, reîntregirile de salarii, promisiunile populiste și lupta perpetuă româno-română, ne va duce în faliment pe toți. NIMIC NU ESTE GRATIS PE ACEASTĂ LUME. Totul se plătește, mai ales, ignoranța, credulitatea, lăcomia, generate de crezul SF că merităm să trăim mai bine decât putem oferi, noi înșine, aproapelui și societății.
PS
Apropo, l-am înțeles pe Gabriel Oprea. Emil Boc a venit la Cotroceni FĂRĂ NICI O PROPUNERE DE PREMIER, Emil Boc a declarat că , virgulă, COALIȚIA NU MAI EXISTĂ, Emil Boc înfierează grupul minorităților. dar nu-și vede ,,bârnele” portocalii din ochii personali. Emil Boc…de ce mai este, și în acest moment, liderul partidului ?
ACEASTA e chestiunea, stimată doamnă . În rest, râde hârb de oală spartă ! În toată această dezordine, singurul ,,în afara cercului” este domnul Traian Băsescu.
Deh…DIVIDE ET IMPERA să trăiască.
erata
..ne VOR duce în faliment pe toți.
Scuze.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a făcut bani frumoşi apărându-l în 2007 la CEDO pe Belmondo Cobzaru, ţiganul din Mangalia care a fost cât pe ce să o omoare astăzi, în zona Gării Iaşi, pe concubina sa, care ajunsese aici după ce fugise de bătăile lui repetate, adăpostindu-se la un centru destinat femeilor agresate de parteneri. Până în prezent, bărbatul nu a fost prins.
Cazul de la CEDO pornise de la o reclamaţie a lui Cobzaru, care acuzase faptul că a fost bătut în 1997 de trei poliţişti din Mangalia şi că a fost discriminat pe criterii etnice.
Madam? Nu put banii aia?
Scuza-ti comentariul facut in afara postului. Urmaresc acum emisiunea de pe postul Realitatea si daca as avea puterea sa intervin in emisiune as face-o.Va rog si cred ca e dorinta multor romani, multor tineri din aceasta tara, sa curatati partidul de putreziciuni , sa cooptati tineri mandri, care sa doreasca in primul rand reconstructia tarii, oameni care nu au polite de platit si luptati in continuare pt Romania. Nu mai avem timp sa suportam si magariile USL-ului, situatia mondiala nu ne mai permite jocuri politice.
Păi sigur că-i va aresta. Și nu doar pe aceia de la DNA…
Dar mai întâi trebuie să scape de Președintele României. Iar la faza asta trebuie ca mai întâi să treacă peste noi, cetățenii cu drept de vot. Tot ceea ce trebuie este ca Băsescu să iasă din nou în fața noastră și să reafirme sprijinul Instituției Prezidențiale pentru continuarea Reformei Justiției și a Statului de Drept. Apoi ar trebui ca și Societatea Civilă să expună opiniei publice interne și internaționale absolut toate derapajele totalitariste ale politicienilor. Nici cea mai mică eroare nu trebuie lăsată să dispară fără a fi temeinic expusă la stâlpul infamiei.
Oare amenințările cu moartea proferate de PSD-iști la adresa lui MRU sau amenințările cu represalii asupra judecătorilor și procurorilor (cei care au finalizat dosarele corupților care trenau de ani de zile) nu sunt cu mult mai grave decât confruntarea Raed Arafat-Băsescu din Ianuarie 2012 ?
Este evident că îl doare pe Corlățean în cot de MCV și de Europa ! Clica USL abia așteaptă ca UE să-i retragă României calitatea de membru. Pe urmă vor mai face ei o gafă și ne vor scoate și din NATO !
Doamna Mavovei, ce facem cu cei din CSM care tainuie fapte penale, cum ar fi fapta penala a judecatorului Olaru Dan de la judecatoria Zimnicea in legatura cu furturile de terenuri in vederea deturnarii fondurilor europene? Desi am informat-o pe d-na Kovesi despre faptele penale din CSM, d-nul Selaru trimite catre grefa. Ce merita acum dn-ul procuror sef Selaru de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie? Vreo marire de salariu sau vreo taiere de pensie?
Acum, daca ati citit cele spuse de mine, si va preocupa in mod special legea, puteti verifica numarul cadastral 862 din Zimnicea sau CF 12861 din Sibiu si veti descoperi cine reprezinta legea in Romania si mai este si platit pentru prestatie.
D-na Macovei,
acest tip de comportanent este cel putin ingrijorator.
Insa, in acelasi context, un alt ministru, respectiv d-nul Ialomiteanu, la prima zi de investitura (daca nu ma insel intrucat a trecut ceva timp) a facut afirmatia de genul „Am sa execut firmele…” Si a reusit sa le distruga, iar acum avem multi oameni, nu numai someri, dar si dezorientati, incapabili sa se integreze in societatea productiva, fara sa inteleaga cu ce au gresit.
Ceea ce nu pot eu intelege, este urmatorul lucru: de ce atunci cand cineva este propus si/sau validat pe o functie, indiferent de la ce partid sau nu este, isi pierde controlul, iar nimeni nu ia masura rapida, in timp util, de a remedia aceste fenomene?
Pentru ca deja putem vorbi de un fenomen.
Cu ce suntem noi, cetatenii ,vinovati, de faptul ca anumite vendete si , interese pana la urma, personale, la un asemenea nivel, ne afecteaza grav pe toate planurile, dar in special pe plan moral si social, aproape distrugandu-ne chiar si motivatia muncii si a existentei noastre?
Daca un om care are o functie publica, face afirmatii intolerabile si nu este sanctionat imediat, ce pot crede eu (ca dealtfel milioane de contribuabili zilnici la bugetul statului) raportand acest la vice-versa?