De ce am desființat DGPA/SIPA. În societatea românească era o mare neîncredere în ceea ce făcea SIPA. Presa scria foarte des despre varianta în care ofițerii SIPA culeg informații despre judecători și procurori. În 2004, și Comisia Europeană a constat că sunt întrebări asupra existenței unui serviciu de securitate în cadrul Ministerului Justiției. Acestea sunt, pe scurt, motivele pentru care am decis să desființez SIPA/DGPA.
Le-am explicat mai pe larg la Realitatea TV, în emisiunea „Jocuri de putere” de marți seara (17 mai 2017).
Motivele pentru care am decis desființarea SIPA, deja numit DGPA, sunt, pe scurt, două, dar ele sunt convergente. Reamintesc că în spațiul public, în societatea românească, exista o mare neîncredere în ceea ce făcea SIPA, era ocult ceea ce făcea SIPA și presa scria foarte des despre varianta în care ofițerii SIPA culeg informații despre judecători și procurori – sau poate și despre avocați, sau poate și despre politicieni, pentru că nu se știa – și toate acestea ajung la un singur om: la ministrul Justiției. Care, iarăși, nu spunea nimănui și nu era obligat să raporteze ce face cu ele. Nu este normal ca, într-o societate democratică, judecătorii, procurorii, avocații să fie obiect al unui serviciu de informații. Că se făcea legal sau ilegal, în acest moment este irelevant.
Faptul că exista suspiciunea că se întâmplă asta – și, din ce ne spune dl Dănileț, care a intrat în arhivă, înțeleg că se făcea – este, repet, inacceptabil. Iar eu vin din societatea civilă și țin minte că tot ceream desființarea SIPA, când lucram la APADOR-CH.
În 2004, și Comisia Europeană a constat acest lucru, și anume că sunt întrebări asupra existenței unui serviciu de securitate, parțial militarizat sau militarizat, în cadrul Ministerului Justiției și, practic, ne spunea cam același lucru.
Foarte pe scurt: nu are ce căuta un serviciu de informații în subordinea Ministerului Justiției, un serviciu care poate verifica judecători sau procurori. Pentru că avem organe de anchetă, unde cineva – o instituție sau o persoană – poate sesiza acte de corupție sau orice alte acte; avem CSM, unde se poate sesiza orice abatere disciplinară despre care X crede că judecătorul Y a comis-o.
Astea sunt motivele pe scurt. Repet: convingerea mea, convingerea societății, scandalurile din presă și ceea ce a constatat și Comisia Europeană, probabil tot prin intermediul presei din România sau poate prin alte mijloace ale Comisiei Europene.
