Închiderea spațiului aerian al României pentru Rogozin este o acţiune absolut normală. Am spus acest lucru în interviul pe care l-am acordat postului Europa Liberă – Republica Moldova, difuzat vineri, 28 iulie 2017.
Este o acțiune absolut normală pentru următorul motiv: Rogozin este pe lista persoanelor sancţionate de Uniunea Europeană în urma anexării peninsulei Crimeea de către Rusia şi a sprijinului pe care Moscova îl acordă separatiştilor din estul Ucrainei.
Ca atare, atât vicepremierul Rogozin, cât şi alţi politicieni din Federaţia Rusă au aceste sancţiuni impuse, inclusiv survolarea spaţiului aerian al unei ţări membre UE, deci nu va putea trece nici acum, nici mâine, nici poimâine. Dânsul ştie asta, în rest a făcut teatru, pentru că ştia acest lucru de mult timp, evident de la plecare. Declaraţia pe care a făcut-o, că s-a pus în pericol viaţa pasagerilor, este mincinoasă.
A vrut să treacă peste un spaţiu pentru care ştia că nu are autorizaţie, că e sancţionat şi nu are voie să treacă. (…) Dodon şi cu Plahotniuc o să învinovăţească Uniunea Europeană, bineînţeles, aşa cum a făcut-o în mod mincinos Rogozin astăzi. Le-a spus românilor „javrelor”, între altele, şi că decizia nu va rămâne fără replică. Şi ce credeţi că data viitoare România îl va lăsa să survoleze teritoriul? Nu. Fiindcă legea-i lege şi o respectăm.
Interviul integral poate fi citit și ascultat pe pagina Europa Liberă aici: https://www.europalibera.org/a/monica-macovei…/28645646.html
Sursa foto: Digi 24