Skip to content
Caută
Monica MacoveiMonica Macovei
Monica Macovei
  • Monica Macovei
    • Lider
    • Deputat în Parlamentul European
    • Despre Monica Macovei în presă
    • Publicații și discursuri
    • Profil – CV
  • Activitate în Parlamentul European
    • LIBE
    • D-AL
    • CONT
    • Evenimente organizate în PE
    • Premii
  • Presă
    • Interviuri
    • Declarații politice
    • Comunicate
  • Contact
  • Monica Macovei
    • Lider
    • Deputat în Parlamentul European
    • Despre Monica Macovei în presă
    • Publicații și discursuri
    • Profil – CV
  • Activitate în Parlamentul European
    • LIBE
    • D-AL
    • CONT
    • Evenimente organizate în PE
    • Premii
  • Presă
    • Interviuri
    • Declarații politice
    • Comunicate
  • Contact

Instanța mi-a dat dreptate. Am câștigat pe fond procesul cu Decebal Traian Remeș și Alexandru Sassu, care au mințit când au afirmat că eu aș fi dat înregistrarea cu fostul ministru Remeș, condamnat în dosarul “Caltaboşul”.

iul.242018
Category: Comunicate, Presă24 iulie 2018Leave a comment
Instanța mi-a dat dreptate. Am câștigat pe fond procesul cu Decebal Traian Remeș și Alexandru Sassu, care au mințit când au afirmat că eu aș fi dat înregistrarea cu fostul ministru Remeș, condamnat în dosarul “Caltaboşul”.
I-am chemat în judecată anul trecut, în mai 2017, pentru că afirmațiile lor mincinoase, injuriile și neadevărurile rostite public de cei doi au urmărit discreditarea și defăimarea mea.
Instanța a stabilit ca cei doi să-mi plătească daune morale, 4.000 de euro – Alexandru Sassu și 2.000 de euro – Decebal Traian Remeș, plus cheltuieli de judecată, 1.850 de lei fiecare.
 
Jurnaliștii de la g4media.ro au publicat astăzi un articol în care reamintesc scandalul “Caltaboşul”.

Monica Macovei a câştigat procesul cu Decebal Traian Remeş şi Alexandru Sassu. Cei doi trebuie să îi plătească 6000 de euro pentru că au minţit în scandalul “Caltaboşul”

ANCHETE • 24 IULIE 2018 • ALIN IONESCU

Fostul ministru al Justiţiei, europarlamentarul Monica Macovei, a câştigat în primă instanţă procesul cu fostul ministru al Agriculturii din Guvernul Tăriceanu, Decebal Traian Remeş şi cu fostul director al TVR, Alexandru Sassu. Judecătoria Sectorului 2 a stabilit că cei doi au minţit atunci când, într-o emisiune de la Romania TV din noiembrie 2016, au susţinut că Macovei a dat redacţiei TVR – prin intermediul ONG-ului Freedom House, condus de Cristina Guseth – imaginile cu Remeş primind mită, în octombrie 2007. Cei doi pot ataca decizia.

Foto: Monica Macovei (sursa: Pagina personală de Facebook)

“Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul Sassu Alexandru la plata către reclamantă a sumei de 4.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul Remeş Decebal Traian plata către reclamantă a sumei de 2.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor, pe cheltuiala lor, la publicarea hotărârii judecătoreşti în publicaţiile „Evenimentul Zilei”, „Libertatea” şi „România Liberă”, ca neîntemeiat.

Obligă pârâtul Sassu Alexandru la plata către reclamantă a sumei de 1.850 reprezentând cheltuieli de judecata. Obligă pârâtul Remeş Decebal Traian la plata către reclamantă a sumei de 1.850 lei reprezentând cheltuieli de judecata. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti”, este sentinţa Judecătoriei (sursa).

În noiembrie 2016, într-o emisiune la Romania Tv, Alexandru Sassu a declarat că Monica Macovei a adus în TVR celebra casetă cu „flagrantul” fostului ministru, Decebal Traian Remeş (sursa).

Decebal Traian Remeş a intervenit prin telefon în emisiune, a jignit-o pe Monica Macovei şi a ameninţat că o dă în judecată.

„Macovei a fost o (…). DNA trebuia să apere dosarul şi ea l-a dus la TVR. Asta a făcut această femeie. O japiţă ordinară. E ca (…) care se duc peste graniţă cu droguri în ele. Aşa se ducea ea cu actele de la DNA la TVR”, a declarat atunci Remeş.

În urma anchetei “Caltaboşul”, fostul ministru al Agriculturii din Guvernul Tăriceanu, Decebal Traian Remeş, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare.

El a fost găsit vinovat pentru faptul că, în schimbul atribuirii unor contracte, a primit mită un plic cu 15.000 de euro, dar şi cârnaţi şi caltaboşi de 1.500 de lei. Fostul ministru al agriculturii a acceptat şi promisiunea primirii unui autoturism AUDI Q7.

Imaginile cu fostul ministru Decebal Traian Remeş – în timp ce punea la punct detaliile afacerii de corupţie şi primea plicul cu cei 15.000 de euro şi cârnaţii – au fost difuzate de ştirile TVR în exclusivitate pe 10 octombrie 2007, la Jurnalul de 19.00. După difuzarea imaginilor, ministrul Remeş şi-a dat demisia din Guvern. Alexandru Sassu, la acea vreme directorul TVR, a lăudat iniţial redacţia Ştirilor TVR pentru exclusivitate, apoi s-a răzgândit şi a interzis difuzarea episoadelor 2 şi 3, în zilele următoare. Acum, Alexandru Sassu este din nou în TVR, consilier al directoarei Doina Gradea.

https://www.g4media.ro/monica-macovei-a-castigat-procesul-cu-decebal-traian-remes-si-alexandru-sassu-cei-doi-trebuie-sa-ii-plateasca-6000-de-euro-pentru-ca-au-mintit-in-scandalul-caltabosul.html 
Share
Tweet
Share
0 Shares
Tags: Alexandru SassuCaltabosulDecebal Traian Remesproces

Posturi asemănătoare

Secția specială de anchetare a judecătorilor și procurorilor este în sine o intervenție în justiție
1 iulie 2019
Dăncilă a predat țara baronilor locali și PSD, prin ordonanță de urgență
26 iunie 2019
Nu este nevoie de o conducere la Secția specială de anchetare a magistraților, ci de desființarea acesteia
24 iunie 2019
Secția specială de anchetare a magistraților trebuie desființată de Guvern acum, prin OUG. Publicarea în România și respectarea recomandărilor GRECO privind desființarea acestei secții sunt obligatorii
21 iunie 2019
Dezbatere despre provocările și posibilele răspunsuri în evoluția imprevizibilă a peisajului economic, social și politic global
18 iunie 2019
Liturghia în cadrul căreia Papa Francisc îi beatifică pe cei 7 Episcopi greco-catolici martiri
2 iunie 2019

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Your email address will not be published. Required fields are marked *

clear formPost comment





Arhive
2016 - 2019 © Monica Macovei

Made by Mircea