For the English version, press here…
Fundatura in care ne-au dus Ponta si Antonescu pare fara iesire. In acest sfarsit de saptamana, Romania a primit doua dusuri reci, dar Ponta si Antonescu nu reusesc sa se trezeasca din betia puterii.
1. In primul rand, scrisoarea presedintelui Comisiei Europene, Manuel Barroso, care, pe un ton aspru, nemaiintalnit in mandatele sale, ii cere lui Ponta sa-si respecte angajamentele luate la intalnirea de la Bruxelles, inclusiv in ceea ce priveste referendumul din 29 iulie (scrisoarea aici). A-i raspunde lui Manuel Barroso ca nu este bine informat despre situatia din Romania (cat timp exista si o Reprezentanta a CE la Bucuresti) arata impertinenta si rea-credinta in relatiile cu institutiile europene, in ciuda faptului ca Romania trebuie sa isi indeplineasca promisiunile facute Comisiei Europene
2. In al doilea rand, deplasarea la Bucuresti a reprezentantului Departamentului de stat, Philip Gordon, insotita de mesajul ca SUA sunt ingrijorate de recentele actiuni ale guvernului, transmite un semnal puternic la nivel international. Ponta si Antonescu au dus Romania la marginea lumii democratice, intr-un echilibru precar. In ultimele zile, ei nu au luat masuri de recastigare a increderii, ci si-au continuat batalia pentru a rasturna rezultatele referendumului, au mintit din nou spunand ca renunta la mini-recensamant, cand in realitatea pregateau in secret scoaterea de pe lista a mai multor categorii de romani (asa cum reiese din adresa trimisa prefectilor), i-au amenitat pe unii judecatori de la Curtea Constitutionala cu suspendarea din functie. Sunt gesturi si actiuni care ne saboteaza pozitia in Uniunea Europeana.
3. La acestea se adauga numirea in Guvern a unor personaje controversate si necredibile: i) Sova – criticat in SUA pentru declaratiile sale antisemite si a carui demisie a fost ceruta de un grup de organizatii neguvernamentale din Romania. (detalii aici); ii) Stroe – in perioada in care am facut parte din acelasi guvern, am remarcat incercarile sale de a schimba textele adoptate de guvern pe drumul spre Monitorul Oficial, cum ar fi actul normativ privind trecerea OPSPI de la Ministerul Economiei la AVAS (detalii aici). Cu astfel de figuri, Ponta nu are cum sa recastige increderea partenerilor straini, ci ne va izola si mai mult.
Ok. Ratiunea mea zice ca astea sunt lucruri reale, nu interpretate, nu opinii ale doamnei M.M., nu? Deci sunt chestii care CHIAR s-au intamplat, sunt acolo, reale, exista, au fost, asa e.
ATUNCI…ma intreb, de ce sunt atatia orbi, de ce inca mai exista persoane care apara USL-ul ?
Pentru ca Ceausescu ne-a lasat 4 mil de comunisti si inca 8 care ii sustineau, care se tin cu dintii de un trecut idealizat si nu doresc sa ii dea drumul. Pentru ca PDL si-a batut joc de increderea romanilor si a acceptat pactul cu diavolul…Pentru ca singurii care au luptat pentru democratie in Romania au fost presedintele Basescu (si el cu nenumarate greseli dar, lucrul cel mai important, a acceptat toate criticile, meritate sau nemeritate, pentru a instaura si consolida increderea in institutiile statului) si oamenii sai cei mai apropiati – din ce in ce mai putin, alaturi de o mana de romani naivi…
Faci parte dintre cei orbi.Piatra stralucitoare (Basescu) care te-a orbit nu este decat un ciob de sticla.Cuvantul democratie nu poate fi alaturat numelui Basescu.Pacat ca nu vezi asta.
Iti propun un experiment, Alex.
Incearca sa citesti doar Jurnalul, Cotidianul si sa te uiti doar la a3 iar pentru „alta parere” la RealitateaTV.
Incearca sa auzi doar „vorbele „usLASE, neglijand ceea ce au spus acum catava vreme si ceea ce fac. Incearca sa iti imaginezi ca Basescu este vinovat si de gripa ta din iarna, de criza din Siria si de caderea economica a Greciei, de faptul ca cei din Norvegia traiesc mai bine decat cei din Belgia (sa zicem) si intoarce-te la sursele anterioare de stiri; daca nu reusesti, mergi pe o pagina a lui Nastase. Apoi gasesti raspunsul.
PS Si comunismul suna foarte frumos doar ca.,..
Nu am auzit pe nimeni acuzandu-l pe dl. Basescu de gripa din iarna, si nici de ceea ce se intampla in Siria. Domnia sa este acuzat de situatia din Romania, de care este responsabil, spre deosebire de situatiile pe care le descrieti dumneavoastra. Indiferent de unde te informezi, acesta este un fapt real, care nu se schimba in functie de postul de televiziune. Postul TV sau presa scrisa pot doar sa ofere diferite interpretari asupra situatiei tarii sub domnul Basescu, pe care orice telespectator sau cititor le poate sau nu aproba in ce masura doreste, dar nimic nu poate schimba faptele.
Dna Macovei ,
Stiu ca le stiti dar totusi voi prezenta o sinteza a celor deja postate pana acum de mine . Voi boldui pasajele esentiale:
I. Ce inseamna ca CCR a respins în unanimitate toate contestaţiile şi toate capetele de cerere din aceste contestaţii?
Considerand ca respingerea tuturor contestatiilor trebuia sa conduca pe cale logica la invalidarea referendumului ne vom ocupa doar de asa zisul boicot mult hulit de fapt doar o tactica electorala cu element principal absenta de la vot:
Asadar unul din aceste capete de cerere a fost unul pe seama căruia USL, analiştii şi postacii săi, au strunit valuri de propagandă furibundă şi anume cel referitor la încălcarea libertăţii electorale şi a sensului unui referendum, prin boicotarea acestuia. CCR respinge această susţinere, ca neavând nici-o bază legală, căci numai o împiedicare sau o forţare pentru a te prezenta la vot şi a vota sau nu într-un anume fel, este culpabilă.
În rest votul fiind un drept şi nu o obligaţie, participarea sau nu, exercitarea sau nu a dreptului de vot este o opţiune liberă de orice constrângere, CCR stipulând că „acest drept este inclus în Titlul II Capitolul II al Constituţiei – intitulat Drepturile şi libertăţile fundamentale, şi nu în Titlul II Capitolul III – Îndatoririle fundamentale; aşadar, ţine de voinţa fiecărui cetăţean de a decide în mod liber dacă îşi exercită acest drept. Acesta nu poate fi obligat să îl exercite sau dimpotrivă să nu îl exercite din moment ce art.30 alin. (2) din Constituţie garantează libertatea conştiinţei.”
Şi mai spune ceva foarte important CCR şi anume că „exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică. Astfel cum s-a arătat mai sus, singura condiţionare este aceea că exercitarea sau neexercitarea dreptului la vot să nu fie impusă, ci să ţină de resortul intern al fiecărei persoane.
Or, în campania pentru referendum, potrivit art.30 alin. (2) din Legea nr.3/2000, „partidele politice şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin mijloace de informare în masă”. Partidele politice pot îndemna sau din contră să nu îndemne cetăţenii să voteze, ambele aspecte ale dreptului la vot contribuind la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Ceea ce însă partidele politice nu pot întreprinde este obligarea cetăţenilor la a vota sau, din contră, la a nu vota, întrucât numai în acest caz dreptul la vot este golit de conţinut.
Este adevărat că, potrivit art.2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum, însă textul nu impune obligativitatea votului, lăsând cetăţeanului deplină libertate de a participa sau nu la alegeri sau la referendum şi de a-şi exprima opţiunile în modul în care consideră că este potrivit.”
Pornind de la aceste aserţiuni indubitabile voi demonstra că prin modificarea prin scădere a cvorumului electoral la referendum este viciata şi încălcata liberă opţiune a celui aproape un milion de votanţi cu NU despre care nu ştim decât că au votat NU contribuind la cvorum, dar desigur nedorind ca Preşedintele Băsescu să fie demis.
Nu avem de unde să ştim dacă ei ar fi participat la vot independent de mărimea cvorumului, poate da, dar poate mai degrabă nu. Putem presupune cu pertinenta ca ei au considerat ca majoritatea susţinătorilor lui Băsescu au ascutat de îndemnurile PDL şi ale acestuia privind boicotul, aşa că cei care vor vota DA vor fi foarte departe de cvorum şi aşa a şi fost, căci de la 7,5 milioane şi până la peste 9,1 milioane este ceva distanţă.
De aceea au considerat că este loc şi pentru unii ca ei, care cu năduf să trântească un NU mare şi clar pe buletinul de vot. Desigur că dacă cvorumul anunţat ar fi fost de 8 milioane probabil că nu ar mai fi intrat în secţia de vot. Aşadar în această situaţie voinţa lor este viciata de această schimbare imorală şi nelegala a datelor impuse şi anunţate anterior referendumului. Ca să fiu mai bine înţeles voi folosi o metaforă cu referire la un meci de fotbal în care o echipă, cea care pierde, da goluri din ofsaid care sunt desigur anulate de arbitru, cealaltă echipă, cea câştigătoare, practicând jocul la ofsaid.
Dar surpriza, căci după meci se schimba regulamentul care se şi aplică retroactiv respectivului meci, astfel ca golurile anulate din cauza de ofsaid sunt declarate valabile şi echipa perdanta devine victorioasă. Ar putea cineva în sport accepta aşa ceva? Eu cred că nu şi echipa nedreptăţita poate pe bună dreptate să susţină că dacă această nouă regulă era anunţată de la începutul meciului, ea nu ar mai fi jucat la ofsaid adoptând un alt stil de joc şi ar fi dat şi ea destule goluri din ofsaid.
Aşadar pe lângă faptul că cei din străinătate care nu vin la vot nu mai contează dar şi cei din ţara care au votat NU au voinţă anulată. Asta este situaţia acum şi toată refacerea listelor este o nelegalitate crasă şi evidentă, cărora cei care au fost la vot şi au spus NU, i se pot opune folosind şi instrumentul juridic care cred că există şi, deigur, îl putem folosi.
II. Al doilea aspect pe care-l abordez in aceasta analiza concluziva se refera la Diversiunea listelor electorale permanente şi memorandumul MAI
Desigur ca intr-o tara mai normala cum eram in 2007 suspendarea si apoi demiterea presedintelui putea urma ca atunci pasii constitutionali si chiar daca era o lovitura de forta macar avea acoperirea respectarii legii si Constitutiei.
Constatăm insa că acum s-a preferat soluţia loviturii de stat ca fiind mai rapidă, căci timpul nu mai avea răbdare cu puscariabilii USListi, de care latul se apropiase periculos.
După toate nelgalitatile şi încălcările sau forţările de Constituţie din perioada suspendării Preşedintelui ales, după cele comise de cel interimar în permanentă şi fără nici-o jenă în campania pentru Referendum, acum după ce invalidarea acestuia este o evidentă pentru orice om ce gândeşte normal, aşa cum o evidentă este şi plagiatul dlui Ponta, se încearcă o ultimă forţare legislativă paralel cu intimidarea CCR.
Vom explica în detaliu cum se realizează asta.
Din punct de vedere legislativ avem câteva legi electorale pentru cele trei tipuri de alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale cât şi referendumul, care toate au asemănări de gen fiind legi electorale dar şi diferenţe specifice pentru fiecare tip de lege în parte.
În toate apare noţiunea de lista electorală (permanenta sau suplimentară) iar în legea de alegere a Preşedintelui şi la referendum noţiunea de prag electoral, ca un procent minim de voturi din numărul alegătorilor pentru candidatul câştigător (la turul unu la prezidenţiale) sau de cvorum la referendum (art 5, legea 3/2000) ca un procent minim din numărul alegătorilor prezenţi la vot indiferent de cum votează.
În cazul acestui cvorum, abia după îndeplinirea lui, se poate discuta şi despre cum s-a votat.
Situaţia de la noi şi tactică susţinătorilor lui Băsescu de a lipsi de la vot, perfect legitimă şi corectă politic aşa cum a statuat CCR în respingerea unanimă a contestaţiilor făcute şi pe această temă, a condus la o nerealizare a cvorumului ceea ce desigur că invalidează referendumul dar şi la un raport foarte mare în favoarea demiterii, odată ce aceia care ar fi votat NU, au absentat la scrutin.
CCR în respingerea contestaţiilor a precizat ceva de altfel evident şi anume că „Prevederile art.25 din lege stabilesc că „Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral. Ele sunt permanente sau suplimentare”, iar art.26 alin. (1) prevede că „Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc de către primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral şi comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente care funcţionează la nivelul judeţului pe teritoriul căruia se află localitatea.”
Se vede deci că sursa listelor electorale permanente ar trebui să fie Registrul electoral permanent iar în lipsa acestuia, şi el lipseşte, căci la acest capitol legea 35/2008 fiind încă nerespectata, listele se fac conform prevederilor de la art 26 mai sus citat în mod direct, fără a se mai utiliza Registrul electoral.
De asemenea, Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art.17 alin. (2) din Legea nr.3/2000, „Reactualizarea listelor electorale permanente se face de către primari [..] în termen de cel mult 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului”
Cu alte cuvinte listele electorale permanente sunt o submulţime a listelor care cuprind toţi cetăţenii înscrişi în Registrul electoral, grupaţi pe criteriul domiciliului stabil în România, iar faptul că acest Registru încă nu există, nu înseamnă că nu se cunoaşte numărul cetăţenilor cu drept de vot ai României.
Deasemeni listele suplimentare vor cuprinde deasemeni cetăţeni romani care vor vota în alte localităţi decât în cele unde se afla domiciliul lor permanent, adică cele unde ei se afla într-o listă electorală permanentă. Deci în concepţia acestor legi, pentru referendum listele electorale permanente cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot şi care au domiciliul stabil în România, indiferent unde s-ar afla şi unde ar vota, pe lista suplimentară putând fi găsiţi cetăţeni aflaţi şi pe lista permanenta ceea ce a dus la apariţia riscului de vot multiplu, orice altă interpretare fiind evident nelegala şi supusă, în caz de aplicare, sancţiunii legii penale.
Menţionăm că aceste liste se folosesc la alegerile parlamentare şi similar şi la cele locale care însă nu pun problema cvorumului şi prin extensie şi la cele privind Preşedintele (alegere sau demitere) unde însă apare şi această problemă.
Desigur că astfel cvorumul este dat de suma cetăţenilor din aceste liste la care totuşi aşa cum a arătat şi dl Preşedinte Băsescu ar trebui să se adauge şi cei peste 450000 de cetăţeni romani cu domiciliul stabil în străinătate şi care nu se afla în listele permanente, căci în străinătate nu se mai stabilesc liste permanente, rămânând doar votul pe liste suplimentare, dar desigur că aceştia ar trebui să se afle în Registrul electoral, să conteze la cvorum şi desigur să voteze aşa cum spune legea actuală (respectiv Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2008) pe liste suplimentare în circumscripţia electorală din străinătate.
Trebuie să facem o deosebire între dreptul de vot când este cazul da cvorum şi procesul de votare propriuzisa unde se folosesc cele două tipuri de liste. Adică orice cetăţean cu drept de vot face parte din cvorum indiferent dacă este sau nu pe liste.
Evident că alegerile reglementate de legea 35/2008 sunt de nivel naţional şi deci şi Referendumul se poate desfăşura tot după ele, dar în acelaşi timp trebuie să fim conştient că listele electorale permanente de la acest tip de alegeri vor coincide şi cu cele de la locale, căci în ambele, criteriul de alcătuire este cel al domiciliului declarat că fix, indiferent unde se află momentan cetăţeanul, deosebirea fiind în aceea că la locale nu se poate vota decât în raza circumscripţiei locale şi doar de cei domiciliaţi acolo, idem la cele parlanmentare cu referire la colegii, în timp ce la referendumul naţional, cum este cel în discuţie, se poate vota oriunde dacă nu eşti în zona de domiciliu, folosindu-se lista suplimentară.
Desigur că la referendumul pentru demiterea preşedintelui, cvorumul este definit ca şi la alegerea să în turul I (când există un barem minimal de îndeplinit) de mulţimea tuturor cetăţeniilor cu drept de vot, căci nu poţi face o discriminare, la alegere sau demitere, între dreptul de vot cu toate atribuţiile pe care acesta îl conferă, adică şi participarea dacă este cazul, la un anume cvorum, acelaşi la demitere ca şi la alegere şi acest lucru nu trebuie să fie neapărat specificat explicit, căci ar fi nelegal şi discriminatoriu să fie altfel.
Acesta este motivul pentru care CCR în finalul prezentării tuturor acestor argumente, pentru a nu se face confuziile care totuşi din păcate continuă a se face din neştiinţă, proastă înţelegere sau rea credinţă în permanenţă la nivelul USL şi a preşedintelui interimar, trimite în fraza omisa iniţial a fi trecută din eroare materială, pentru speţa acestui tip de referendum, la aplicarea dispoziţiilor legale ale art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr.370/2004 privind alegerea preşedintelui şi ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind referendumul.
În concluzie dacă am aduna pe cei din listele permanente cu cei scoşi din ele ca având domiciliu stabil în străinătate la un acelaşi moment ar trebui să ne închidem pe cei din registrul electoral şi ca număr şi că CNP. Aşadar, în realitatea faptica, este vorba de un cvorum mai mare decât cel de la Referendumul din 29 iulie şi nu mai mic, cum eronat susţine USL, şi deci un procent sub cel de cca 46% calculat de BEC.
Dacă după cele spuse ne uităm şi la memorandumul USL constatăm că temele date pe puncte în acesta, pot fi puse administraţiilor şi unor instituţii, dacă chiar nu ai ce face mai bun cu banii, unele putând duce chiar şi la descoperirea unor nelegalităţi cum sunt cele în care cei care au cerut cetăţenie romana stăteau formal oficial cattiva pe metru pătrat dar asta nu înseamnă că sunt azi mai puţin cetăţeni romani cu toate drepturile cetăţeneşti la purtător şi este la fel cu cei care au acte de identitate expirate, căci expirate sau nu, ei există, în timp ce cei care şi-au schimbat numele sunt în culpă doar dacă în loc de o persoană apar în liste pe ambele nume, dar rept, asemenea situaţii sunt nişte picături într-un hârdău de apă.
Cu privire la cerinţa referitoare la persoanele decedate, la cele care şi-au pierdut dreptul la vot sau cetăţenia romana, acestea desigur că au fost luate în considerare conform legii în toate actualizările anterioare Referendumului, căci toţi din USL au declarat că s-au respectat strict legile. Persoanele care şi-au schimbat domiciliul stabil din ţară în străinătate desigur că trebuie scoase din listele electorale permanente, dar nu şi din cvorum în care cum arătăm ar fi corect ca la un referendum viitor să se introducă şi cei aproape de jumate de million care nu se mai regăsesc în listele permanente fiind domiciliaţi în străinătate în timp ce cei cu reşedinţa tenmporara în străinătate rămân în listele permanente. Oricum şi unii şi alţii trebuiesc socotiţi în cvorum, altfel făcându-se o discriminare gravă. Acţiunea de la nivel judeţean în care se implica casele de pensii şi sănătate nu are nici-o relevantă,
În concluzie din tot acest Memorandum cvorumul real existent în 29 iulie ar putea fi influenţat cu adevărat doar în cazul unor erori masive la decese, la drept de vot, la pierderea cetăţeniei şi la cei care s-ar regăsi pe mai multe liste electorale permanente, dar numărul acestora ar fi mai mic cu siguranţă decât numărul de aproape jumate de million de romani cu domiciliul stabil în străinătate şi neluaţi în calcul pentru 29 iulie. În schimb eliminarea cetăţenilor romani cu domiciliu de rezidenţă în străinătate este în mod evident o ilegalitate sancţionabila penal care este inadmisibila şi care va ridica UE în aer.
UPDATE: Deja lucrurile au evoluat si acesti cetateni declara ca vor actiona guvernul in justitie.
Nota: Revin si subliniez ca ideea de baza la aceasta parte a II-a, este legata de acel Registru national care chiar daca nu exista in fapt arata clar care este spiritul si interpretarea legilor electorale si azi cand interlocutorul USList o intreba la B1, pe dna Andreea Paul care lege implica ce spunea ea si ceilalti, trebuia sa-i fie indicata legea 35/2008 privind alegerile generale(palamentare) art 21-art 26, cu atentie pe art 25 si 26:
Adica:
art 25 „Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral. Ele sunt permanente sau suplimentare”,
iar
art.26 alin. (1) prevede că „Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc de către primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral şi comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente care funcţionează la nivelul judeţului pe teritoriul căruia se află localitatea.
Asadar trebuie să facem o deosebire între dreptul de vot când este cazul da cvorum şi procesul de votare propriuzisa unde se folosesc cele două tipuri de liste. Adică orice cetăţean cu drept de vot face parte din cvorum indiferent dacă este sau nu pe liste.
QED
Mult succes! 🙂
In spirit mai glumet despre vizita emisarului american.
http://teodorabrabete.wordpress.com/2012/08/13/emisar-american-pe-plaiuri-romanesti/
/Comunismu… n-o murituuuuuu…/
/Numa, o tar , s-o hodinituuuu…/
Asa spune un cantec popular ,si are mare dreptate !Din nefericire gandirea comunista de tipul /sa mint ,sa fur ,sa manipulez ,oi munci sau nu , banu… sa iasa ,las ca merge si asa ,mie sa mi se dea ,ori merit ,ori nu …etc etc etc.Astia sunt ca niste hiene care vor puterea cu orice pret , nu de alta dar ca sa -si poata face mendrele in liniste ,fara a fi deranjati de justitie …
Doamna ministru Andronescu opina, aseară, la B1 TV, că vizita lui Philip Gordon este una de informare. Adică, vezi bine, SUA (ca și UE) nu cunosc realitatea din România….
Eu aș întreba-o pe doamna ministru Macovei dacă aceste acțiuni ostile statului, la care asistăm de mai bine de o lună, nu se pot încadra ca și infracțiuni la siguranța statului. Nu mi se pare normal ca nimeni să nu plătească pentru prejudicierea imaginii țării, pentru afectarea siguranței sociale și economice a cetățenilor.
Ce mi-asi dori foarte mult: sa nu mai facem jocul USL prin preluarea temelor legate de violenta sau razboi civil. Va multumim pentru tot ceeace faceti si va suntem alaturi!
Este o jignire la adresa oficialilor UE şi SUA adusă de Antonescu şi Ponta, când li se spune că nu sunt informaţi. Adică ei s-ar lăsa prostiţi aşa oricum şi de oricine.
Tot ceea ce face USL este un teatru ieftin care o să ne coste pe toţi foarte mult.
Doamna Macovei,democratia occidentala pe care dumneavoastra o acamati,si-a atins limitele.Europa occidentala este,cel putin, cu un picior in groapa.,poate si datorita unor aparente libertati,,democratice”.Intrebarea mea este:PENTRU CE SA URMAM EXEMPLUL EI? Vi se pare ca cei ce conduc destinele ei sunt niste sfinti?Daca da,ori va lasati manipulata prea usor,pentru ca interesele dumneavoastra personale converg cu cele ale lor, sau sunteti naiva,sper totusi cinstita.Va dau un singur exemplu de necinste a liderilor occidentali:acceptarea invadarii Irakului sub pretextul fals,acela al amenintarii nucleare.Va pot insira o multime.Chiar nu vedeti ca totul este aranjat pentru anumite interese mai mult sau mai putin ascunse?Diferenta dintre Romania si lumea occidentala este ca liderii romani nu sunt atat de ,,diplomati” in a-si ascunde mizeriile,iar lacomia si dorinta de a fi lider sunt mult mai dezvoltate.
Am fost nițel prin vacanță în țările nordice și întorcându-mă vă găsesc tot la luptă. Vă admir.
N-am avut niciodată opinia asta, dar comparând direct cu ce am văzut în vacanță, românilor nu le-ar strica o monarhia constituțională de genul celei din Norvegia, Suedia, mai puțin din Danemarca, unde suverana are o putere mai mare. Popoare mici care își iubesc țara, au steagul pe fiecare căsuță sau barcă, în timp ce la noi prea mulți își bat joc de țara lor.
Pe latura negativă, o degradare totală a vieții spirituale, mai puțin în Norvegia.
Colateral, dar relevant, raportul SUA pe probleme religioase e abordat critic pe site-ul doxologia, al mitropoliei Moldovei. E limpede că în România valorile procedurale și substanțiale ale democrației vor fi acceptate doar dacă sunt decuplate de decadența spirituală a occidentului.
În condițiile actuale pare foarte dificil ca pe baze strict democratice să ținem România alături de valorile occidentale. Ar fi nevoie de un partid democrat creștin, dar nu pe linia Maniu, greco-catolică, ci, poate imposibil, ortodoxă.
Provocarea strategică mi se pare acum nu să nu ne ducem către Rusia, a cărei populație în declin abia poate să controleze extremul ei orient aflat sub presiune Chinei, ci cum să împăcăm capra ortodoxiei cu varza democrației ținând lupii comunistoizi și cleptocrați afară din joc.
Justiția, cu dumneavoastră ca mod de gândire, are un rol esențial.
Doamna ma scuzati ca ma vad obligat sa va contazic putin ,pe ici pe colo in punctele esentiale.
Romania niciodata nu a facut parte din lumea democratica, in Romania tot timpul s-a mimat democratia de oameni ca Stroe fost activist PCR pe timpul comunistilor in Ministerul Transporturilor, azi aliat al lui Antonescu si Voiculescu si membru al „grupului infractional organizat”.
Si niciodata Romania nu a facut parte din lumea civilizata si nu si-a insusit si respectat valorile lumii civilizate ca munca, onestitatea,cuvantul dat,respectul ,libertatea de a alege,libertatea de expresie nu in sensul de calomnie si manipulare,dreptul la tratament egal in fata legii, statul de drept si institutiile statului de Drept….
Romania prin reprezentantii ei politici ,propagandistii politici ,mercenarii din presa si televiziunile de partid au sfidat si negat valorile lumii civilizate , au mistificat si inversat scara valorilor lumii civilizate.
Daca dvs ieri afirmati ca sunteti mandra de sportivii romani eu va declar si asum ce spun, ca nu sunt mandru deloc de niste oameni care dupa ce au fost umiliti si improscati cu noroi de non valori ca Badea si Ciutacu accepta niste felicitari politice de la aliatul lui Badea si Ciutacu.
Eu consider ca intreg lotul olimpic, sportivi si antrenori nu trebuiau sa raspunda chemarii la ordin a lui Ponta si George din Isaccea aliatii lui Badea si Ciutacu,la chemarea unui Plagiator si unui Multi Repetent, a unor mincinosi si farisei.Asta daca te respecti si respecti valorile lumii civilizate, ca daca te lasi tarat in haznaua lui Badea ,Ciutacu si aliatilor acestora George si Viorel, atunci ai muncit si trait degeaba…
Citesc ce scrieti, multi dintre cei de aici, si ma minunez.
Dna Macovei, impreuna cu MRU si Neamtu clamau pe 29 iulie foarte fericiti: ”Ne-am luat tara inapoi!”
Haideti sa facem o mica analiza pe text.
1. De la cine ”v-ati luat tara inapoi”? De la 8,5 milioane de votanti care nu au fost de acord sa supuna orbeste si sa stea acasa?
2. Tara era a voastra pana la suspendarea lui Basescu si v-a fost confiscata?
Cum am ajuns aici? De cand? Din 2005 ianuarie? In 2004 il votasem pe Basescu. N-am crezut atunci ca lupta anticoruptiese va transforma in altceva! N-am crezut ca prezumtia de vinovatie va fi utilizata fara a tine cont de prezumtia nevinovatie si ca magistratii vor aplauda asta ca pe vremea lui ceausescu- daniel barbu a afirmat ( veti spune ca are dosar); n-am crezut ca DNA va semana cu securitatea si se va folosi de Biblie pentru a intimida, n-am crezut ca veti influenta toti factorii G din Univers, n-am crezut ca puteti atinge culmile fanatismului( v-am vazut chipul in timpul confruntarii basescu – Geoana stralucind spasmodic de rautate fericita), n-am crezut ca voi vedea vreodata un miting asa zis pentru democratie in care se foloseste o pancarda Votati DNA ( asta este lovitura de stat in imagine in toata regula) si asa mai departe. De aceea, cucoana maresal nu cred ca represiunea si institutiile ce o servesc a reprezentat vreodata democratia! Bolseviciisinceri au regretat si ei asta; la fel si revolutionarii francezi cu ghilotina cu tot. daca ati ales iadul ca varianta justitiara dati-va jos masca de testoasa de galapagos pentru ca jigniti specia respectiva. nu aveti intelepciunea necesara , nu traversati un ocean ca sa faceti pui, din contra reprezentati imaginea comportamentala a unei fiinte sterile. numai Dumnezeu va mai poate ajuta! Daca ati comis prea multe crime mai exista sansa ultimei purificari. Dar, pentru asta trebuie sa traversati locul pe care il descria Dante, nu Patapievici. Nu mai visati in zadar ca veti face baie in piscinade din vila dante. Si chiar daca veti reusi: ce naiba sa faca un scorpion cu o broasca testoasa inchipuita!
Nu veti publica acest comentariu! Nu va convine adevarul !Nu va asteptati ca 7 mil. de oameni sa voteze DNA? Justitia nu se face numai pe bani. In Romania ea tinde acum din nou spre zero si datorita dumneavoastra! Veti regasi acest comentariu pe face -book, intrebati-i pe cei de la STS! Eliminati-l si de acolo! vreau sa vad pana unde va extideti teritoriu injust!
Video integral Traian Basescu la Vocea Rusiei
„Carui politician roman credeti ca i-ar trece prin cap sa se apere cu 24 de rachete impotriva Federatiei Ruse? Cum credeti ca un presedinte roman ar da o bucata din teritoriu in afara Constitutiei sa devina autonom sau ce credeti ca-i aici, Transnistria?” -Traian Basescu
http://xdangels.com/interviu-traian-basescu-la-vocea-rusiei-video/