16 aprilie 2015 – Monica Macovei – Conferință despre Procurorul European
Monica Macovei discută cu procurori din statele membre despre funcționarea viitorului Birou al Procurorului European
Europarlamentarul Monica Macovei a fost invitată să deschidă conferința “Viitorul Procuror European în practică – Asigurarea unei funcționări eficiente”, care se desfășoară la Academia de Drept European (ERA) din Trier, Germania, în perioada 16-17 aprilie 2015.
Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru Regulamentul privind Biroul Procurorului European, va prezenta stadiul negocierilor din PE privind acest document.
Monica Macovei va discuta, de asemenea, cu procurori din statele membre despre structura Biroului Procurorului European, competențele acestuia și modalitățile de integrare în sistemele judiciare naționale, precum și despre beneficiile existenței unui singur birou european care să investigheze infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.
Scopul conferinței organizate de Academia de Drept European, cu sprijinul Comisiei Europene, Direcția Generală pentru Justiție și Consumatori, este să analizeze în mod practic provocările pe care le întâmpină procurorii din statele membre în cazurile de fraudă împotriva intereselor financiare ale UE.
Regulamentul care prevede înființarea Biroului Procurorului European a fost votat de Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) la data de 9 martie 2015 și urmează să fie supus votului plenului PE la sfârșitul acestei luni.