Mulțumim celor care au votat moțiunea „Reformiștii” la Convenția Națională Extraordinară a PDL din 23 martie.
Încrederea dumneavoastră ne onorează și ne obligă. Împreună cu dumneavoastră, vom apăra și promova idealul politic înscris în moțiunea noastră.
Știm bine că avem mult mai mulți susținători în partid, începând cu cei 450 de membri care și-au asumat public semnarea moțiunii noastre. În campania electorală internă am mers în majoritatea organizațiilor partidului și am putut constata că sprijinul pentru ideile noastre este mult mai mare decât cel arătat în Convenție.
La fel de bine știm că există un număr considerabil de oameni, în electoratul de dreapta, care se recunosc în principiile și valorile noastre. Față de aceștia suntem datori să ne continuăm consecvent acțiunea politică, care în acest moment înseamnă opoziția curajoasă și credibilă la guvernarea izolaționistă și lipsită de soluții a USL. În ceea ce ne privește, rămânem angajați în realizarea ideilor din moțiunea „Reformiștii”.
Vom continua să acționăm solidar, ca grup, și ne propunem intensificarea legăturilor cu toți cei care ne împărtășesc opțiunile și valorile.
Monica Macovei, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi,Ionuț Popescu, Cristian Preda, Sever Voinescu
Va rog sa-mi permiteti sa lansez o campanie ca m-am saturat de excrocii imobiliari din PSD :
,,O vila pentru Ponta , o zi de liniste pentru romani”!
Va rog sa le transmiteti sa nu se mai agite , ca o s-ai trecem in testament ca nu avem copii.
Va multumesc pt discurs-am fost si sunt mandra de dvs si colegii dvs! Ramaneti pe baricade, nu dezarmati, va veni si ziua celor buni si cinstiti! Dupa cele intamplate sambata (ce spectacol penibil!rusinos!) nu prea e locul dvs in PDL, dar cred ca nici in Miscare sau la MRU sau la altii nu e…va prefer independenti, adica verticali ca pana acum! Din pacate, nu va meritam! Multumesc celor (putini) care au avut demnitate si v-au votat, poate in ciuda unor amenintari de la centru…Cat despre cei care au votat altceva, sunt doar multi („prosti, dar multi”).NU VA LASATI SI NU NE LASATI!
Multumim pentru acest post! Suntem multi si alaturi de dvs in continuare, indiferent ce s-a intamplat la Conventie.
Dar nu inteleg cum va propuneti acest lucru, sa pastrati acest ideal si sa luptati pentru el in partidul care practic a rejectat ideile dvs? Sa inteleg ca optati pt un compromis, nu putem avea un vin sanatos si bun (Reformistii independenti), dar ca sa nu avem nici apa chioara a PDL-ului si plina de bacterii, preferati sa incercati un fel de spritz (scuzati analogia)?
Repet ati fost 3-4 si s-au alicat criteriile de integritate.
Ati fost 200 si se va aplica nu peste mult timp si motiunea dvs
Dar nu pot sa nu remarc:
Dna Elena UDREA
EXCELENT!
Erata…si s-au aplicat criteriile….
Doamnă Monica Mocovei, domnilor Reformişti
Vă spun care este punctul de vedere al unui susţinător dintotdeauna al Dreptei şi care a votat constant cu PD/PDL/ARD încă de pe vremea Alianţei DA.
În opinia mea şi a multora asemeni mie, nu mai aveţi absolut niciun motiv să mai rămâneţi în PDL.
Nu are rost să vă irosiţi credibilitatea, rămânând într-un partid compromis.
Dacă vreţi cu adevărat să faceţi diferenţa, mai bine înfiinţaţi voi un partid nou care să aibă ca obiectiv lupta anticorupţie. Veţi fi surprinşi de câtă susţinere veţi avea.
Dacă credeţi că nu veţi reuşi să faceţi asta (ştiu cât de greu e să faci un partid nou) atunci, măcar mergeţi alături de MRU, sau în Mişcarea Populară, orice e mai bine decât să mai rămâneţi în ceea ce a ajuns acum PDL-ul.
Vă rugăm, nu ne luaţi şi ultima speranţă!
Sunt unul din membrii PDL care se regăseşte în valorile promovate de voi.Salut decizia voastră .
Multumesc reformistilor! As vrea sa trăiesc vremurile in care sa vad oameni politici doar ca dumneavoastră. Vreau normalitate, moralitate, buna creștere si inteligenta.