O decizie CEDO restabilește adevărul în cazul “casei” familiei mele

Fiind campanie electorală, este reactivat un subiect inventat şi mincinos în legătură cu “casa” părinților mei. Pentru cei care înțeleg să facă politică prin minciună, nici nu contează că am explicat de multe ori acest caz, că acum nu mai există nicio dispută în instanță, că mama mea a renunțat la proces și la apartament, altfel spus că “subiectul” nu mai există. Așa cum pentru ei nu contează că o decizie CEDO le-a făcut dreptate părinților mei, altfel spus le-a arătat că au mințit în legătură cu acest subiect.

Pentru oamenii de bună credință, care sunt sufocați de minciunile din spațiul public lansate de adversarii politici, mai spun o dată pe scurt povestea “casei” părinților mei. Pentru că au dreptul să știe adevărul.

CEDO a decis pe 4 iunie 2013, printr-o singură hotărâre definitivă, patru cazuri de încălcare a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la proprietate, inclusiv cazul în care reclamant a fost tatăl meu. Decizia a fost dată pe baza unei practici a CEDO, deja stabilite în multe alte cazuri anterioare, potrivit căreia nu se poate schimba o soluție în procedura revizuirii fără a se administra probe. Or, în cazul tatălui meu, decizia civilă de revizuire din aprilie 2007 a ÎCCJ a fost adoptată fără a se administra probe, deși acestea au fost cerute. În toate cele patru cazuri, Guvernul României a fost obligat de Curtea Europeana să plătească despăgubiri. Am menționat în Declarația de avere, depusă la Autoritatea Electorală Permanentă, această despăgubire, deși nu am beneficiat de pe urma acesteia, întrucât îi aparține mamei mele.

Mama mea a renunțat la judecată și la dreptul de proprietate prin declarație notarială din 27.08.2013 și, ca urmare, procesul a încetat, apartamentul revenindu-i dnei Ana Maria Petrini.

Procesul câștigat la CEDO de tatăl meu – care a murit între timp – arată, o dată în plus, că subiectul “casei părinților” a fost unul fabricat de personaje și adversari politici care aveau ca țintă denigrarea mea. În mare parte sunt aceiași care mint opinia publică și astăzi, pentru că ei nu știu să facă politică decât prin minciună.

Reamintesc că apartamentul în discuție a fost obținut de părinții mei în urma unui schimb de locuințe de comun acord făcut în anul 1972, pe baza căruia cele două părți au cumpărat, ulterior, apartamentele în care locuiau.

Despăgubirea acordată prin decizia CEDO pentru erorile judiciare din timpul procesului este o măsură compensatorie care demonstrează, încă o dată, că celor cărora li s-a făcut o nedreptate, prin ultima decizie a ÎCCJ, au fost părinții mei.

Reamintesc că o altă dovadă a faptului că nu am avut nicio legătură și nu am intervenit niciodată și în niciun fel în procesul privind apartamentul părinților mei au fost verificările făcute de CSM și de procurori în perioada 2005-2006, care au constatat extrem de clar că eu nu am avut nimic de a face cu deciziile judecătorilor. Deși la vremea respectivă mulți ziariști au avut acces atât la verificările CSM, cât și ale procurorilor, care dovedeau neimplicarea mea, puțini au fost lăsați să scrie adevărul. Pentru că adevărul odată recunoscut ar fi distrus “subiectul”, nu ar mai fi avut cum să mă atace în mod constant cei care supraviețuiesc politic doar prin minciună.

P.S. În decembrie 2011, în emisiunea “Profesioniștii”, realizată de Eugenia Vodă, am spus, a nu știu câta oară, despre apartamentul părinților mei. Fragmentul poate fi vizionat mai jos. Cu mențiunea că atunci nu era finalizat procesul la CEDO.