Robert Turcescu: Exista, bănuiesc că știți, pe Facebook, pe mediile în zona on-line, dacă vreți, un soi de mesaj pentru sprijinirea unei candidaturi a dumneavoastră la președinție. Unii s-au întrebat dacă este un mesaj lansat chiar de dumneavoastră. A venit după aceea solicitarea pe care ați lansat-o către Partidul Democrat Liberal de a fi si dumneavoastră inclusă în ceea ce înseamnă acel sondaj care să desemneze candidatul la președinție al Partidului Democrat Liberal și, eventual, chiar al marelui partid de dreapta care ar rezulta din fuziunea PNL-PDL. As vrea să vă întreb direct dacă, în acest moment, ne puteți anunța intenția dumneavoastră clară, fermă de a candida la președinție.
Monica Macovei: 1. Aș vrea să vă spun că tot ceea ce a pornit pe Facebook și în mediul on-line nu a fost pornit de mine, ci de oameni. 2. In momentul în care am fost întrebată și am răspuns aseară că solicit să fiu inclusă în procesul de selecție al noii construcții de dreapta, fiindcă suntem într-o nouă realitate, este firesc că doresc să candidez. Doresc să fiu inclusă în acest proces de selecție, asta este primul pas. Și vreau să adaug motive, dacă n-au fost suficiente cele pe care eu le-am pus deja în scris. Vorbim acum despre un nou partid, despre o noua alianță, despre o nouă realitate, și insist pe cuvântul „nou”. Toate acestea cer un proces deschis. Aceasta este o noua luptă și trebuie un nou general. Prin urmare, toate referirile la decizii trecute nu mai au rost. Repet, este o noua luptă și trebuie un nou general. 2. (n.n. 3) Se naște această nouă alianță acum, o nouă realitate politică și chiar PDL are obligația față de electoratul său și față de membrii săi să îl aleagă pe cel mai bun candidat care poate să bată stânga. La fel, aceeași obligație o are, evident, și PNL, o are toata construcția, eu m-am adresat întregii construcții de dreapta fiindcă, am spus, este o nouă realitate.
Robert Turcescu: Bun, pot sa intervin cu întrebări, că am crezut ca mai aveți sa ne spuneți in legătură cu acest … Mă auziți?
Monica Macovei: Pot să vă spun de ce doresc să fiu inclusă, pot să vă spun că niciodată n-am fost măsurată ca un candidat, nu văd de ce și cui i-ar face rău să intru în aceasta măsurătoare și în acest proces de selecție și continui să solicit acest lucru, să știți, eu solicit în continuare să intru în procesul de selecție. Și, având în vedere că este această nouă realitate politică și nouă alianță, ea trebuie deschisă oricărei persoane care are șanse să învingă PSD la alegerile prezidențiale.
Robert Turcescu: Considerați ca aveți șanse sa învingeți PSD la alegerile prezidențiale dumneavoastră?
Monica Macovei: Personal, consider că da, dar în acest moment am cerut să fiu inclusă în acest proces de selecție. Pentru Dumnezeu, dacă vrei să-l alegi pe cel mai bun, nu-ți iei niște oameni care au fost mereu vectori de imagine, care au făcut lucruri, care au dovedit deja și putere și capacitate, au finalizat lucruri, au dus lucruri la sfârșit, de ce să nu-i măsori? Nu vrei să câștigi, nu vrei să bați stânga? Trebuie să intre și ei la măsurătoare și în selectare.
Robert Turcescu: Doamna Macovei, presupunând că colegii dumneavoastră de partid și mai noii colegi din Partidul Național Liberal reuniți în structura nouă care se creează, practic, începând de sâmbătă, după ce au loc Congresele respectivelor formațiuni, PDL și PNL… Presupunând că sunt dispuși, la un moment dat, să spunem, să ia în calcul sau să introducă și numele Monicăi Macovei într-o măsurătoare sociologică, apropos de candidatura la președinție. Dacă acea măsurătoare dovedește ca nu sunteți pe un loc fruntaș, în așa fel încât să puteți fi desemnată candidat la președinție, abandonați ideea unei candidaturi?
Monica Macovei: Vom vorbi atunci, domnule Turcescu. Oricum, orice sondaj se face, trebuie văzut și se dă publicității, trebuie văzută baza de date la orice sondaj se face.
Robert Turcescu: Sigur
Monica Macovei: Fiindcă am văzut ieri un sondaj făcut de liberali, acum o lună un alt sondaj făcut de PDL și erau cifrele extrem de diferite.
Robert Turcescu: Deci nu credeți în aceste sondaje, așa cum au…
Monica Macovei: Eu am cerut și am spus că, dacă se va face, și sper să dorească să extindă acest proces, pentru că, repet, este o nouă realitate politică, o noua construcție și o nouă luptă la care trebuie un nou general. Trebuie resetat totul.
Robert Turcescu: Doamna Macovei, nu vreau să spun lucruri din auzite, ci din declarații oficiale, făcute atât de domnul Blaga, care a anunțat ca a existat o competiție internă în interiorul PDL care a fixat candidatul la președinție și acesta este domnul Predoiu din bătălia cu domnul Falcă, a spus, n-ați participat la vremea respectivă, a zis Predoiu, cine n-a participat, să fie sănătos, s-a închis toată povestea. Cred ca nici dumneavoastră nu va faceți iluzii măcar ca s-ar putea întâmpla o astfel de măsurătoare care sa schimbe deciziile luate până acum.
Monica Macovei: Ba da, eu sper să fie înțelepți și să vadă că este vorba de o nouă realitate. Nu mai suntem în acei termeni în care doar PDL își alegea candidatul, în situația în care PDL ar fi mers singur la alegeri. Dacă ar fi fost așa, eu astăzi nu mai interveneam. Făcând-se o nouă alianță pe Dreapta, repet, o nouă realitate, atunci este deja o nouă armată care lupta și trebuie sa pui un alt general. Deci referirea la trecut nu mai are rost acum, a fost altceva atunci. Da, n-am candidat, și n-aș fi candidat, n-aș fi cerut nimic acum daca mergea PDL singur în alegeri. Dar în aceasta nouă construcție, are dreapta… De ce s-a unit Dreapta? Ca să bată stânga. Și atunci are obligația față de electoratul care e nehotărât, față de propriul electorat, sa-i aducă pe toți la vot ca să bată stânga. Ca atare, când se măsoară toți acum, trebuie incluși mai mulți. Nu mai spun că acel candidat care a fost măsurat o dată de PDL, ales de PDL, va fi RE-evaluat acum în acest proces de selecție, nu? De ce sa reevaluezi numai unul? Adică oricum procesul continuă.
Robert Turcescu: Va rog sa rămâneți puțin pe fir pentru că vreau un punct de vedere la cald din partea domnului Flutur, secretar general Partidului Democrat Liberal. Vi se pare corect și cu sens ceea ce afirmă doamna Monica Macovei în acest moment, domnule Flutur?
Gheorghe Flutur: Vreau s-o salut și eu pe colega mea, să ii spun toate bune și să încerc să vă dau și eu un răspuns.
Robert Turcescu: Să i-l dați doamnei Macovei.
Gheorghe Flutur: Da, ii dau colegei mele. Am fost colegi și în Guvern, știu, este unul din cei mai performanți oameni, cu care ne mândrim la Bruxelles. Problema este că noi suntem într-un calendar de aproape două luni de zile. Imediat după europarlamentare am stabilit o foaie de parcurs cu Partidul Național Liberal. Asta a fost realitatea și s-a știut de atunci. Noi aveam candidatul la prezidențiale desemnat. Cred că e singurul partid care la sfârșitul anului trecut și-a desemnat candidatul în alegeri cu 140 de mii de oameni, membri PDL, care au votat. Apoi, după rezultatele la europarlamentare, conducerea PDL-ului și a PNL-ului au convenit o foaie de parcurs să facem această fuziune prin contopire, să cream un nou partid, un partid de centru-dreapta în România. Aveam candidatul nostru. Partidul Național Liberal, din discuțiile cu două luni în urmă, Partidul Național Liberal urma să hotărască cine e candidatul, în seara asta știm că e Klaus Johannis, pentru că a fost o competiție și la dumnealor între Crin Antonescu și Klaus Johannis. Astăzi am avut Colegiul Director, noi suntem în acest calendar până pe 3-4 august desemnăm între Klaus Johannis….Asta e răspunsul.
Robert Turcescu: Asta e răspunsul? Înseamnă că e Nu.
Gheorghe Flutur: Asta e ce am discutat astăzi.
Monica Macovei: Domnule Flutur, dar vă referiți la un trecut. Asta încerc să vă spun. Vă referiți la un trecut. Noi, în PDL, am ales candidatul, nu în acest moment când există o alianță nouă de dreapta, în construcție. Era altă realitate, era doar PDL. Acum este o altă realitate. Este o alianță de dreapta, mai mare, să sperăm cât mai mare, care vrea să bată stânga. Și totul se schimbă în termenii ăștia. Dumneavoastră abia începeți să faceți măsurătoarea și selecția acum. Acum faceți asta, de ce să nu includeți, de ce nu e benefic pentru cetățeni și pentru electorat și pentru partidele de dreapta să includeți mai mulți candidați în procesul de selecție dacă îl vreți pe cel mai bun? Dacă îl vreți pe cel mai bun.
Gheorghe Flutur: Eu cred că toată lumea e conștientă că îl dorim pe cel mai bun candidat să-l bată pe Victor Ponta în toamnă. Dar, peste două luni, pe 23 septembrie, atât mai avem, trebuie depusă candidatura, timpul este enorm de scurt. De aceea am intrat într-un calendar și mai avem o săptămână după congresul de fuziune să facem această cercetare sociologică între cei 2 care au rămas finaliști. Noi l-am avut finalist pe Predoiu și este domnul Johannis de la PNL.
Monica Macovei: Iar eu cer să fiu inclusă în acest proces care începe la începutul lui august.
Gheorghe Flutur: Am reținut. Eu răspund domnului Turcescu la o întrebare, ce s-a discutat azi în forul de conducere, în Colegiul Director. Cu tot respectul, mi-aș dori să avem cel mai bun candidat și sunt convins că o să-l avem. Asta este realitatea astăzi.
Robert Turcescu: Eu cu dumneavoastră am făcut emisiuni multe. Deci la mine, știți bine, nu ține genul ăsta de povești…Deci domnul Flutur, problema este una singură.
Gheorghe Flutur: Subiectul, astăzi, este închis, dacă mă întrebați.
Robert Turcescu: Deci subiectul e închis.
Gheorghe Flutur: Da! Este închis.
Robert Turcescu: Deci între Predoiu și Johannis vor alege PNL și PDL, da?
Gheorghe Flutur: Este hotărârea Colegiului Director astăzi.
Robert Turcescu: Doamna Macovei, ați auzit direct ce a spus domnul Fluture. E închis.
Gheorghe Flutur: Este un parteneriat și cu liberalii. Deci am pornit la drum și am stabilit o diagramă. Acum două săptămâni când am întrebat-o pe colega noastră, nu a spus de această intenție, se știa de fuziunea cu liberalii. Poate că atunci puteam să discutăm, am avut discuția în Colegiul Director.
Robert Turcescu: Așa e doamna Macovei? Că a invocat această discuție și domnul Blaga.
Monica Macovei: Nu. Acum două săptămâni, la un Birou Național, am fost întrebată de domnul Radu F. Alexandru daca mail-urile pe care le primesc membrii Biroului Permanent Național și pagina de pe Facebook făcută de oameni au vreo legătură cu mine sau dacă nu dacă știu cine este în spatele acestei pagini. Și am spus: nu e făcută de mine, nu știu cine e în spatele acestei pagini, sunt oameni. Atât am spus.
Gheorghe Flutur: Da, și era posibilitatea să anunțați intenția de candidatură măcar atunci, acum două săptămâni. De aia spun că trebuie să avem un respect și față de PNL pentru că intrând în linie dreaptă timpul este enorm de scurt. Pe proceduri, nu altfel. Deci am bătut palma cu un partener. Vrem să facem pe bază de încredere un partid mare.
Monica Macovei: Ah, și eu vă încurc în acest parteneriat, să înțeleg?
Gheorghe Flutur: Nu, dar ați întrebat de cercetare sociologică.
Monica Macovei: Păi ați spus că abia o începeți de la 1 august.
Gheorghe Flutur: Ele au fost în niște etape hotărâte de forurile în care ați fost și dumneavoastră. Asta vreau să spun. Și nu vreau să comentez mai mult.
Robert Turcescu: Doamna Macovei, poate domnul Flutur nu vrea să…deși a răspuns: nu vă vor băga în nicio măsurătoare PDL plus PNL. Și atunci revin la întrebarea inițială: ce să mai amânăm..
Monica Macovei: Știți că eu sunt determinată și hotărâtă. Eu voi cere tot timpul, până se termină această măsurătoare care încă nici nu a început, să fiu introdusă în măsurătoare. Poate că cineva se deșteaptă și vede că e bine pentru toată populația României, pentru toată dreapta din România, și mă refer la electorat, să fie cât mai mulți. Și repet: nu numai eu, orice altă persoană cu șanse. Dacă vrem să câștigăm războiul, repet, trebuie să schimbăm generalul pentru că este o altă realitate, nu mai e vorba doar de un partid.
Robert Turcescu: Sunteți foarte hotărâtă să vă asumați o astfel de candidatură?
Monica Macovei: Am spus că voi cere în continuare să fiu inclusă, v-a spus domnul Fluture că nu a început acest program.
Robert Turcescu: Doamna Macovei, dar….
Monica Macovei: Stați o secundă, eu nu am fost niciodată invitată la nicio negociere. Și nici nu mi s-a spus ce s-a întâmplat la negocieri. Da, știu că măsurătoarea se face începând cu 1 august că am auzit din declarații publice, o aud și în seara asta. Ca atare, dacă se face de la 1 august și suntem în 21 iulie, care e problema până la 1 august? De ce nu pot fi inclusă și eu și alții care au șanse?
Absoult corecta pozitia dvs si ati subliniat foarte clar si in consens cu cele postate ieri si de mine mai la vale. Succes.
Daca nu va baga partidul poate ca veti gasi in societatea civila forte care sa va sprijine sa intrati intrun astfel de sodaj cat mai obiectiv. Repet ca asta nu garanteaza neaparat si candidatura dar garanteaza si dovedeste ca dreapta incepe un drum nou cu o optica noua ca oamenii din pacate cam tot aia sunt.
Doresc sa o vad pe doamna Monica Macovei candidat la alegerile prezidentiale din aceasta toamna. Presedintele Romaniei nu se alege de catre partide, ci de catre poporul roman, care este suveran in aceasta tara. Partidele politice pot doar sugera candidati – numarul lor nu conteaza. Daca vor sustinere, partidele trebuie sa se plece in fata vointei poporului. Despre popor in emisiunea lui Robert Turcescu nu s-a amintit nimic – de ce? Oare hotararile luate de partide nu arata ca niste aranjamente, care pot fi contrare intereselor poporului? Eu nu sunt membru niciunui partid politic, dar doresc sa ma asigur ca cineva, care conduce tara aceasta are grija si de mine, un simplu cetatean. Am convingerea ca doamna Macovei PRESEDINTA, m-ar reprezenta si ar reprezenta cu succes intregul popor roman. Niciunul din cei selectati de noua formatiune politica de dreapta nu a facut pentru Romania cat a facut doamna Monica Macovei, chiar daca au unele calitati.
Eu nu inteleg, ce nu este clar? Le este frica de doamna Monica Macovei. Daca ia mai multe voturi decat ceilati? Le strica socotelile. Acolo este vorba despre oase de ros, nu despre facut treaba.
eu aș vota cu doamna macovei dacă ar candida…deși nu sunt membru de partid, am regretat că a ieșit omul de paie președinte de partid, și nu dânsa, astfel că blaga îi lasă pe puciști să joace țunțuroiul cu istoria lor de trei cepe degerate, pe cadavrul pdl-ului…din acel partid, mai admir pe boc…și cam atâta…poate or mai sunt vreo doi-trei…
nu vedeți doamnă macovei că la noi, dacă nu ești nulitate, doar accidental accezi la putere?
De ce? Cu ce Sunteti Mai Buna ca Antonescu,Ponta sau alti comunisti?
Mi-a plăcut efectul declarație dvs. de ieri, privind candidatura la prezidențiale-valuri și inundații în toată clasa politică!
Vă doresc succes!
Cu tot respectul,
Radu
Stimată Doamnă, excepțională prestația d-stră din această seară23.07.2014!Aveți mare dreptate!Noi,susținătoriiPDL-ului de la inființarea lui trebuie să decidem pe cine dorim să candideze la Președinție,și nu acest adevarat gropar al partidului,Blaga!Un trădător,care nu suportă principiile reale ale statului de drept!Ptr. el, ca și ptr.psd o jusție independentă este un pericol real!Vă suțin din inimă pe d-tră, dar voi vota cu P.M.P. unde poate veți reusi să impunrți Codul Etic! Am 65 de ani dar sper să văd adevărata dreaptă invingând in Romania!
Repet ca in aceasta faza este vorba doar de dreptul unor persoane cu merite mai politice cum este mai ales dna Macovei sa intre in sondaje. Deocamdata doar ATAT>
Stimata doamna europarlamentar Monica Macovei,
Va felicit pentru aceasta decizie si chiar va rog sa candidati ca independent la alegerile prezidentiale.
Poate ca ar fi bine sa luati in calcul si varianta de a va alia cu PMP-ul. Dumneavoastra aveti discursul mult mai apropiat de cel al luiTraian Basescu si al Elenei Udrea.
Chiar daca PDL-ul va sprijinit la europarlamentare, dumneavoastra raspundeti in fata electoratului roman care v-a votat. Noi nu am votat PDL. Noi am votat Monica Macovei(desi listele nu ne-au permis sa votam persoana), adica spiritul jutitiar si printre putinele voci care lupta impotriva coruptiei si a mogulilor care au paralizat aceasta tara.
PDL-ul este corupt si fraternizeaza cu cei care au sprijinit lovitura de stat din 2012. Dumneavoastra nu trebuie sa faceti parte din acest aranjament al oamenilor corupti care conduc PDL-ul si PNL-ul. Nu am vazut un discurs al noii constructii politice legata de Dan Voiculescu, Patriciu, Viorel Hrebenciuc si toti acesti paraziti care-si bat joc de Romania in ultimii 25 de ani. Dumneavoastra sunteti altfel.
Va doresc succes!!!
Buna seara ,vreau sa spun ca ati aparut ca o gura de aer proaspat cu acesta declaratie ,cu siguranta nu veti fi inclusa pe nicio lista si veti fi nevoita sa candidati singura ,oricum va asigur ca aveti votul meu ,aveti dreptate cand spuneti ca adunatura asta de ‘dreapta’ impune pe cine sa votam ,ei uite eu nu mai vreau sa votez ce spun ei ca fiind raul cel mai mic si anume iohannis ,pe asta se bazeaza de fapt ,lasa ca populatia va vota ce spunem noi doar nu va iesi ponta ,voi vota cu dumneavoastra asa cum am votat pdl pt europarlamentare si va asigur ca am votat numai pentru ca erati dumneavoastra in acel partid ,daca veti iesi in turul 2 cu siguranta veti fi presedinte ,daca nu,mai sunt sanse in viitor ,nu cred ca mai este necesar sa spun ca daca nu veti iesi in turul doi eu unul nu merg la vot indiferent care vor fi candidatii,mult succes
SI EU VOI SOLICITA SI VOI VOTA LA PRESEDINTIE DACA :
– IN AFARA DE SCANDALURILE PE SUS INTRE VOI CE NU SCHIMBA NIMIC JOS VETI FACE MACAR UN SINGUR LUCRU CU ADEVARAT FOLOSITOR CELOR MAI MULTI DINTRE CETATENII ROMANIEI
UN ASTFEL DE LUCRU POATE FI :
– SA VA FOLOSITI CAPACITATILE DE JURIST CA SA DISTRUGETI
MORAL,JURIDIC SI FINANCIAR GASCA FURNIZORI DE CURENT-INVESTITORI IN ENERGIA VERDE-GUVERN.
DE CE ? SI-AU BATUT JOC DE CONTRACTELE FURNIZARE CURENT ELECTRIC SI FACTURILE CONSUMATORILOR !
NU STITI CUM ? MA INDOIESC DE ASTA !
CITITI PE BLOGUL DOMNULUI DAN VOICULESCU CA PE-ACOLO
MAI SCRIU SI OAMENI NECAJITI SAU CARE VORBESC DE NECAZURILE CELOR MULTI. LA DV. MAI MULT „ELITA” . O GASCA DE TOT RASUL DOAMNA EUROPARLAMENTAR !
ESTE ADEVARAT SUNT SI EXCEPTII CARE CONFIRMA REGULA DIN ROMANIA. „ELITA” ESTE PUTREDA DE PUTE PUNCT.
Doamnă Monica Macovei,
Aşteptăm cu sufletul la gură decizia dvs. de a candida la preşedinţie ca independent.
Poate că e chiar mai bine aşa. Cei din PDL-PNL nu v-ar fi susţinut cu-adevărat chiar şi dacă aţi fi fost desemnată candidatul lor oficial. Le stă în gât, multora dintre ei, determinarea dvs. de a lupta împotriva corupţiei.
În schimb, sunt mulţi oameni simpli care aşteaptă un lider adevărat pe care să-l urmeze în această bătălie. Sunt mulţi cei care cred în dvs. şi sunt gata să vă sprijine din toată inima. Şi sunt mult mai mulţi cei care, vor renunţa la absenteism, şi vor veni să voteze pentru un preşedinte integru, care să lupte cu toată forţa pt. a curăţa România de această cumplită plagă numită corupţie.
Să vă dea Dumnezeu gândul cel bun.