Întâlnirea cu reprezentanții Biroului Național Anticorupție (NABU) din Ucraina (Galerie foto)

Am vizitat laboratorul de percheziții informatice și unde se recuperează datele șterse de pe calculatoare. Am stat de vorba cu mai mulți investigatori și am vizitat birouri de anchetă, am discutat despre relația lor cu procurorii anticorupție, care sunt o unitate separată, dar lucrează în echipă.

Monica Macovei, invitată în Ucraina să vorbească despre drumul anevoios al României până la politici anticorupție reale și ce poate învăța Ucraina (Comunicat de presă)

Ca unic invitat, Monica Macovei va discuta despre reforma judiciară, responsabilitatea și independența magistraților, despre statul de drept și ce poate învăța Ucraina din procesul de combaterea a corupției din România, precum și despre revitalizarea reformelor din Ucraina pentru drumul său european.

Solicit instituțiilor competente să ne spună ce se întâmplă în cazul Ghiță

Lipsa de reacție a instituțiilor competente timp de o lună de zile a permis și permite în continuare ca un anchetat penal, fugit din țară, dat în urmărire prin Interpol și cu mandat de arestare preventivă în lipsă, emis de instanța de judecată, să facă agenda publică și să ducă la capăt interesele proprii. Cine va răspunde când scopul penalilor va fi atins și nu vom mai avea nici DNA, nici magistrați curajoși care să îi ancheteze, să-i judece și să-i condamne pe bază de probe?

Opriți grațierea colectivă! Nu modificați Codul penal și Codul de procedură penală! Avem instituții de apărat!

Îl întreb pe ministrul Iordache: de ce atâta grabă pentru legea grațierii? De ce trebuie discutată astăzi? Cine vă obligă? Șeful PSD, condamnatul Dragnea, care este anchetat într-un alt dosar și, dacă va fi din nou condamnat, va face închisoare și pentru prima condamnare dacă nu se grațiază pedepsele? Grațieri individuale se pot face și acum, ar putea ministrul Iordache să facă mai multe propuneri în acest sens, nu să dea o lege a grațierii colective.

Politicienii penali atacă în haită justiția. Trebuie opriți!

Coalizarea politicienilor cu dosare penale împotriva DNA și a procurorilor anticorupție este o bombă cu ceas pusă la temelia instituțiilor judiciare și a democrației.

Spectacolul grotesc pe care l-au orchestrat în mod sincronizat, aseară, la televiziunile de știri arată că acești politicieni sunt dispuși să atace în haită justiția și instituțiile statului.

Adoptarea unei legislații anti-mită în România este soluția pentru continuarea și extinderea luptei împotriva corupției și în companiile private

22 septembrie 2016 – Monica Macovei – Comunicat de presă Monica Macovei: Adoptarea unei legislații anti-mită în România este soluția pentru continuarea și extinderea luptei împotriva corupției și în companiile private Europarlamentarul Monica Macovei (ECR) a organizat și a moderat marți, 20 septembrie 2016, dezbaterea publică privind consolidarea măsurilor anticorupție în sectorul de business. Evenimentul…

O lege anti-mită trebuie să fie adoptată în România cât mai repede

Consider că politicienii care se vor opune adoptării acestei legi nu vor decât să continue și să încurajeze corupția în România, să mențină populația într-o stare de sărăcie și să mențină furtul din banii publici, bani care au ajuns de multe ori în buzunarele lor sau ale prietenilor lor.

Întrebare pentru Ponta: va susține legea grațierii, așa cum îi cer prietenii lui politici infractori?

Victor Ponta nu mai poate sta ascuns și trebuie să răspundă la întrebări: va promova și va susține legea grațierii, așa cum îi cer prietenii lui politici infractori? Consideră că viitorul președinte al României trebuie să îi grațieze pe politicienii infractori? Pentru mine lucrurile sunt foarte clare: este nevoie de dreptate, iar cei care fură…

Atacarea și blocarea justiției, colaborarea cu Securitatea, membri condamnați penal menținuți in partid sunt cumva „tradiția”, „identitatea” și valorile „imuabile” la care PNL nu renunță?

Domnul Mircea Ionescu Quintus spune că PNL nu renunță la “tradiție” și „identitate”, care sunt „valori imuabile” ale partidului. Atacarea și blocarea justiției, colaborarea cu Securitatea, membri condamnați penal menținuți in partid sunt cumva „tradiția”, „identitatea” și valorile „imuabile” la care PNL nu renunță? Deocamdată asta înseamnă pentru mulți numele PNL. Dar, ca să înțeleagă…