Până nu avem certitudinea că rezultatele referendumului din iunie 2016 sunt legale, nu putem vorbi despre o viitoare relație Uniunea Europeană – Marea Britanie

Comisia electorală din Marea Britanie a început investigarea omului de afaceri Arron Banks în legătură cu originea fondurilor care i-au permis să evite falimentul și să finanțeze Brexit-ul. Ca atare, nu avem certitudinea că acest referendum a fost corect și trebuie dusă până la capăt investigația privind finanțarea rusească.

Guvernul României trebuie să negocieze inteligent și ferm pentru românii din Marea Britanie

Peste 200.000 de români se află acum în Marea Britanie. Ei muncesc în toate domeniile, în funcții calificate: sunt bancheri, profesori, doctori, cercetători. De asemenea, sunt români și acolo unde există deficit de forță de muncă: în spitale, în cămine de bătrâni, în construcții, în agricultură. Sunt și mulți tineri români care studiază la universități din Marea Britanie.

Brexit-ul a fost declanșat oficial. Urmează doi ani de zile cu discuții și negocieri intense pentru stabilirea condițiilor în care Marea Britanie iese din Uniunea Europeană.

Negociatorii europeni trebuie să fie foarte fermi și să nu sacrifice nici libertatea de circulație, nici locurile de muncă ale cetățenilor UE în Marea Britanie. Mai ales că și Marea Britanie dorește ca cetățenii săi să-și păstreze locurile de muncă și libertatea de mișcare în statele UE, existând astfel un interes reciproc.