Un act de trădare a justiției, a dreptății și a noastră!

De aproape o lună, cererea procurorilor de ridicare a imunității cu acuzația de posibilă mită de 800.000 de euro primită de Tăriceanu de la o companie austriacă se tot amână de Comisia juridică din Senat. S-a întâmplat și astăzi! Senatorii PSD&ALDE au amânat din nou. Iar Tăriceanu conduce încă Senatul! De asta spune lumea, pe bună dreptate, coaliția penală PSD&ALDE! Coaliția penală care apără penalii. Dacă se va împlini termenul de prescripție înainte de o soluție în justiție, toți cei care au ajutat la amânare sunt complici. Dacă aperi hoția, ești complice la hoție! Și orice hoție trebuie anchetată.

Dragnea și Tăriceanu, demisia! Raportul MCV de astăzi dovedește cât de mult ați distrus țara, oamenii, justiția și presa liberă

Comisia Europeană a evaluat corect situația: politicienii PSD&ALDE au distrus justiția prin modificările aduse Codurilor penale și legilor justiției și ele trebuie blocate și anulate. Comisia Europeană are dreptate: ne-am întors din cauza PSD&ALDE în urmă cu peste 10 ani, în perioada de dinaintea aderării la UE. Sunt pași înapoi în asigurarea independenței și reformei justiției. Sunt pași înapoi în combaterea corupției la nivel înalt. Dragnea și Tăriceanu trebuie să-și asume responsabilitatea pentru criticile dure din raportul MCV de astăzi. Și nu există decât un singur fel: DEMISIA! Așa cum au cerut și cer peste 500.000 de romani ieșiți în stradă. Și, prin tot ceea ce fac, PSD&ALDE ne îndepărtează de Europa în fiecare zi. Asta se numește trădare de țară, tot în fiecare zi!

Sper ca senatorii să îi ridice imunitatea lui Tăriceanu, pentru că vinovăția sau nevinovăția se demonstrează în justiție și de judecători, nu în Parlament și nici de politicieni

Tăriceanu, președintele Senatului, este acuzat de DNA de luare de mită în valoare de 800.000 USD, în dosarul Microsoft, plecând de la o anchetă a autorităților judiciare austriece. Senatorii vor vota cererea de ridicare a imunității lui Tăriceanu. Dacă majoritatea toxică PSD&ALDE, ajutată de UDMR, nu-i va ridica imunitatea lui Tăriceanu, dosarul va fi închis. Ar fi o nouă rușine să transmiți autorităților din Austria că trebuie să închizi dosarul privind luarea unei mite de 800.000 de dolari de la o companie austriacă, pentru că senatorii au refuzat anchetarea lui Tăriceanu prin neridicarea imunității. Iată că Parlamentul României este condus de un condamnat definitiv și de un acuzat de luare de mită, Dragnea&Tăriceanu. Știm de ce sunt în război cu justiția!

Ziua în care PSD&ALDE au lovit democrația din toate direcțiile și s-au apropiat de obiectivul final: să stăpânească justiția si țara

Declarația de astăzi a lui Tăriceanu, că România nu e pregătită să preia președinția Consiliului UE din cauza ”războiului politic total din aceste luni”, este o nouă sfidare. Cel care a contribuit la slăbirea statului de drept are acum tupeul să susțină că din cauza celor care s-au luptat pentru statul de drept nu am fi pregătiți de președinția Consiliului UE. Adevărul este că marioneta lui Dragnea, Guvernul Dăncilă, este total nepregătit să preia o asemenea responsabilitate. Un guvern iresponsabil și neprofesionist, susținut de majoritatea toxică PSD&ALDE, care atacă într-o singură zi statul de drept din toate direcțiile, nu are cum să reprezinte România la nivel internațional.
Dacă România va eșua la nivel european, singura vină aparține lui Dragnea și Tăriceanu.

După eșecul referendumului, Dragnea și Tăriceanu trebuiau să plece din toate funcțiile publice! Rămân numai ca să își folosească puterea pentru a-i salva pe politicieni de la condamnări

De oameni nu le pasă! Singurul lor scop este să scape de anchete, pușcărie, condamnări și confiscarea averilor nejustificate. Propunerea lui Dragnea și Tăriceanu de declasificare a hotărârii CSAT din 2005 privind combaterea corupției, fraudei și a spălării banilor și a tuturor documentelor care conțin informații secrete în baza acesteia, adică inclusiv protocoalele încheiate între serviciile de informații și parchete, a fost astăzi avizată favorabil la Senat și urmează să fie votată în plen. Ceea ce urmăresc Dragnea&Tăriceanu este revizuirea sentințelor de condamnare. Astfel că au introdus un articol care permite persoanelor care se consideră vătămate de efectele acestor documente să facă acțiuni pentru revizuirea condamnărilor și pentru despăgubiri civile. Adică vor și achitați, și cu banii noștri în buzunar!

PSD&ALDE: minciuni și denigrarea românilor la Bruxelles

Dăncilă și Tăriceanu nu au luat în calcul că deputații europeni sunt bine informați, că imaginile de la reprimarea în forță a protestului din 10 august sunt mai expresive decât orice cuvânt, că știrile circulă liber și minciunile au picioare scurte. ”A spus că se bănuiește că protestatarii au fost trimiși din afară și că erau drogați. Potrivit premierului, doamna Kovesi a fost demisă de președinte. Nu împărtășim această viziune”, a declarat Ska Keller, co-președinta grupului verzilor din Parlamentul European, pentru G4Media.ro, după întâlnirea cu Dăncilă. ”Tăriceanu dă vina pe statul paralel, pe serviciile secrete pentru toate deficiențele statului de drept din România. Niciun răspuns concret din partea dlui Tăriceanu. Doar perdele de fum”, a povestit europarlamentarul Matthijs van Miltenburg (Olanda), din grupul ALDE, din care face parte și partidul lui Tăriceanu.

Iadul pentru oamenii cinstiți și pentru România, paradisul imunității penale pentru majoritatea politică de astăzi

Românii sunt furați, umiliți, mor cu zile în timp ce PSD&ALDE&UDMR au lucrat neobosit la modificarea Codurilor penale pentru profitul lor, al prietenilor și clienților, pentru averi megalomane, împotriva dreptății și justiției egale. Numele celor care s-au pus împotriva românilor nu ar trebui uitate nicicând, lista este deschisă de Dragnea și Tăriceanu.

Dragi români, statul de drept este din nou în pericol! Acționați, doar voi îi mai puteți opri!

Este foarte clar că PSD&ALDE, Dragnea&Tăriceanu se grăbesc să ne scoată din Europa, din rândul țărilor democratice. Stat de drept înseamnă respectarea legii și a democrației. Ce au făcut PSD&ALDE în Camera Deputaților, într-o grabă de neînțeles și nejustificată de nimic obiectiv, este în afara statului de drept, a democrației.

Dragnea și Tăriceanu au reușit să izoleze România pe plan extern și să pună în pericol Parteneriatul strategic cu Statele Unite

Solicit președinților celor două camere ale Parlamentului: 1. să convoace de urgență Birourile permanente, pentru că acestea să găsească soluția legală de a renunța la modificarea legilor justiției. Nu mai este timp de pierdut. 2. să își dea demisiile din funcțiile de președinți ai Parlamentului, pentru că soarta României este mai importantă, iar ei au adus-o pe marginea prăpastiei.

Dragnea și Tăriceanu își contruiesc justiția paralelă în Parlament, comisie cu comisie

O justiție care să nu-i ancheteze pe ei, ci pe procurorii DNA, pe jurnaliștii care au scris și pe toți cei care au expus public afacerile și faptele lor ilegale. Dragnea și Tăriceanu seamănă teroarea în justiție, iar Tudorel Toader, în cârdășie, le face pârtie cu modificările scandaloase la legile justiției.