Solicit, din nou, declasificarea tuturor documentelor privind arhiva SIPA/DGPA și o anchetă privind presupusa scurgere de documente clasificate din Ministerul Justiției

Așa-zisa „bombă” de presă s-a dovedit un balon umplut cu supoziții, inexactități și învinuiri fără probe, diletant și rău-voitor. În lipsa probelor, nu rămân decât semnele de întrebare despre motivul întocmirii acestui raport și mandatul real al Comisiei Chiuariu. Ca să se lămurească opinia publică, sesizez public Parchetul general să verifice aspectele semnalate în document.

Ar fi necesar să se declasifice toate documentele ce privesc arhiva SIPA/DGPA, inclusiv raportul Chiuariu-Predoiu. Decredibilizarea justiției trebuie să înceteze.

Interesul societății este ”dirijat” nu spre ceea ce a făcut SIPA/DGPA din 1991, de la înființare, nu spre cei care au instrumentat și folosit informații obținute nelegal, mai ales în mandatul fostului ministru Rodica Stănoiu – când, conform presei vremii, se făcea o adevărată poliție politică -, ci spre persoana mea și a echipei alături de care am lucrat. Adică, exact împotriva celor care am pus capăt acestor practici.

Am decis în 2005, ca ministru, ca la mine să nu vină nicio informare de la SIPA/DGPA.

Înaintea mea, toate aceste informări, indiferent dacă ele priveau acte de corupție sau bârfe sau orice priveau ele, treceau pe la ministru și ministrul decidea ce face cu ele. Ori, dacă este vorba despre corupție sau crimă organizată trimiți tu-DGPA, din oficiu, direct la Parchet sau, dacă este vorba despre deținuți sau despre personalul care face abuzuri din penitenciare, trimiți la conducerea penitenciarelor.

Îi solicit d-nei Dana Gârbovan să aducă dovezi.

În declarația mea din octombrie 2014 puneam în discuție modul în care Rodica Stănoiu folosea, probabil, SIPA și informațiile din arhivă, despre care apăruseră alegații în spațiul public încă din 2005, motiv pentru care am și luat decizia de a desființa SIPA și a sigila arhiva. În niciun caz nu am afirmat că am informații din arhiva SIPA și că Victor Ponta ar putea fi șantajat astfel.