Invitarea inculpatului Ponta ca vorbitor la reuniunea ACRE din 22 martie este de neacceptat, alături de tolerarea AKP, partidul dictatorului Erdogan, în ACRE

Monica Macovei a demisionat din Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ACRE). Prezența inculpatului Victor Ponta ca vorbitor la o reuniune a ACRE este o eroare, un demers de subminare a valorilor și principiilor enunțate de Alianță și un act de sfidare a cetățenilor cinstiți din România și din toate statele europene.

11 rapoarte redactate de Monica Macovei au fost adoptate de Comisia pentru justiție și libertăți civile (LIBE) – Comunicat de presă

  11 rapoarte redactate de Monica Macovei au fost adoptate de Comisia pentru justiție și libertăți civile (LIBE) Cele 11 rapoarte, adoptate cu o largă majoritate, se referă la descărcarea de gestiune pentru 2014 a Agențiilor europene care se ocupă de securitatea frontierelor Uniunii Europene, de cooperarea judiciară și de protecția datelor. Verificările efectuate pentru…