Am dat un interviu Andreei Pora si Revistei 22, aparut marti, 31 mai 2011:
Speraţi ca din această funcţie în BPN să reuşiti să impuneţi, măcar parţial, o serie dintre criteriile de integritate care au fost respinse la CNC?
Acesta e motivul pentru care am candidat şi am vrut să intru în Biroul Permanent Naţional. Şi asta am şi început să fac deja de la prima şedinţă la care am participat. Am solicitat ca toate numirile care se fac de azi încolo să fie discutate în BPN, să vedem exact cine este persoana, trecutul ei profesional, moral şi de onestitate şi, în al doilea rând, să ne uităm la numirile din urmă, la persoane care sunt acum în funcţii publice la nivel central sau local. S-a decis să se facă nişte comisii, una la nivel central, pentru verificarea celor care sunt în instituţiile centrale, şi altele la nivel local, care să verifice numirile făcute de organizaţiile judeţene. Deci, verificarea tuturor numirilor făcute de PDL din trei perspective: integritate, profesionalism, competenţa pentru acea funcţie şi activitate politică. Am fost desemnată să lucrez la Codul etic al membrilor PDL. El a fost introdus în statut, măcar asta am reuşit la acel CNC, când nu am putut să impunem toate acele criterii.
Ce va însemna verificarea din punct de vedere al integrităţii, ce veţi verifica?
Trebuie să verificăm dacă persoana respectivă a avut sau are probleme cu justiţia, e în curs de cercetare, e în curs de judecată, dacă au existat suspiciuni în spaţiul public despre lipsa de onestitate a acelei persoane. De exemplu, o persoană care are contracte cu statul şi pe care le-a luat profitând de funcţia publică, chiar dacă nu există un dosar penal, nu este credibilă şi nici de urmat politic. Persoanele care vor fi numite urmează să fie verificate tot din cele trei perspective pe care le-am spus. Deocamdată, comisia de abia s-a constituit. S-au cerut listele cu toate numirile, pe ministere, pe regii, pe instituţii centrale. Se fac listele cu toate aceste numiri şi apoi comisia se va uita la ele. Iar pe viitor, asta am cerut, să discutăm toate aceste numiri care urmează să se facă. Dar rapiditatea cu care se fac aceste verificări contează.
Şi ce se va întâmpla, concret, în situaţia în care veţi depista astfel de persoane?
Propunerea mea în BPN va fi ca pentru aceste persoane să se retragă sprijinul politic pentru acele funcţii. Practic, să fie date afară.
Comisia urmează să-şi dea un aviz pentru viitoarele numiri?
Nu ştiu dacă s-a stabilit această atribuţie pentru comisie, dar eu văd lucrurile aşa: dacă discutăm aceste numiri în BPN, este evident că BPN va spune da sau nu pentru ca o persoană să fie sau nu numită într-o funcţie publică, pentru că din acest motiv ne uităm la cine este persoana. Deci va fi mai mult decât un aviz, va fi sau nu va fi numită. Aşa văd eu lucrurile.
Şi credeţi că până la urmă, realist vorbind, se va putea pune stavilă clientelismului politic în felul acesta?
Eu cred că se poate, pentru că altfel nu aş participa la acest proces. Sigur că o să fie foarte greu. Dar trebuie să începem acest proces, indiferent cine se supără din partid, pentru că totdeauna cineva pus într-o funcţie publică la propunerea partidului e propus de cineva din partid, probabil chiar cu funcţie de conducere. Dar indiferent de aceste supărări, trebuie să facem acest lucru. Repet, va fi greu, dar trebuie să o facem repede, nu e timp de aşteptat şi măcar parţial trebuie să reuşim. Eu aş spune că trebuie început chiar cu funcţiile foarte înalte. Toată lumea trebuie să înţeleagă, şi din celelalte partide, dar acum mă refer la PDL, că numirea unui prieten, a unui prieten de afaceri sau a unei rude nu aduce decât rău, în primul rând ţării şi în al doilea rând partidului respectiv, pentru că omul acela e nepriceput şi nu va face treabă bună acolo. În mod firesc, oamenii nu te vor vota dacă tu numeşti astfel de persoane să conducă treburile publice.
Cum vedeţi corupţia dezvăluită în afacerea Portul Constanţa, în general, în vămi, unde există implicaţii până la vârful PDL?
Cred că toată populaţia României ştie că există corupţie în vamă, inclusiv în Portul Constanţa, e deja intrat în folclor. Este foarte bine că aceste persoane sunt acum cercetate. Aţi văzut că în cazul Portului Constanţa sunt 28 de persoane arestate preventiv de judecători, inclusiv senatorul PDL Banias este cercetat de DNA. Tocmai asta dovedeşte că instituţiile statului reacţionează şi aici este o bilă albă pentru PDL, care, iată, nu intervine în această anchetă şi mai departe în justiţie. Este singurul partid care a făcut asta. Aţi mai văzut să fie cercetaţi cei din PSD, când au fost la putere, sau din PNL? Nu aţi mai văzut. E un lucru extrem de bun, pe care lumea trebuie să îl înţeleagă. Niciunul dintre dosarele astea nu sunt politice. Iar dovada primă că nu se fac dosare politice este că sunt anchetaţi cei care sunt la putere! Acesta este testul pe care numai PDL l-a trecut.
Aş mai vrea să spun ceva, pentru că văd tot felul de declaraţii referitoare la filmări, la interceptări, în sensul că asta ar însemna poliţie politică şi că nu ar fi normale. Nicăieri în lume crima organizată şi corupţia nu se cercetează altfel. Nu poţi să anchetezi crima organizată şi corupţia doar cu martori. Asta este exclus. Interceptările şi filmările sunt esenţa probaţiunii pentru astfel de infracţiuni, sigur, cu autorizaţie de la judecător, aşa cum este în toate aceste cazuri.
* * *
Codul etic
Va conţine norme de conduită, de comportament, de competenţă profesională, moralitate, integritate şi activitate politică. Statutul prevede că dacă încalci Codul etic poţi fi sancţionat, inclusiv cu suspendarea. În statut se spune că persoanele care au activităţi care dăunează imaginii partidului pot fi suspendate. Deci, trebuie doar voinţă politică.
Verificarea integrităţii
Verificarea tuturor numirilor făcute de PDL din trei perspective: integritate, profesionalism şi activitate politică. Verificăm dacă persoana respectivă a avut sau are probleme cu justiţia, e în curs de cercetare, în curs de judecată, dacă au fost suspiciuni în spaţiul public despre lipsa de onestitate. Sau e în conflict de interese, are contracte cu statul pe care le-a luat profitând de funcţia publică.
* * *