Mihai Șora este un cetățean european impicat, neobosit și un bastion viu al democrației. Decernarea premiului Cetățeanului european 2018 (Galerie foto)

Mihai Șora știe că tânăra generație educată este cea care este viitorul democrației. Îmi povestea că are tot mai multe invitații din școli, să se ducă să le vorbească elevilor, ceea ce înseamnă că ajunge la sufletul și la mintea lor. De aceea, Mihai Șora are deja mii de ani de tinerețe și de dăruire! Să-l prețuim și să ne bucurăm că avem lângă noi oameni precum dl Șora, un om cu mintea limpede, cu bucuria de a dărui, cu energia de a păzi democrația, zi și noapte. Premiul Cetățeanului European este o recunoaștere modestă pentru privilegiul de a-l avea lângă noi și de a-l întâlni în școli si în Piața Victoriei, predându-ne lecția democrației. Am acordat punctaj maxim pentru decernarea acestui premiu și pentru Asociația MagiCamp. Pentru Melania Medeleanu, ajutarea copiilor și bucuria pe care le-o aduce sunt o împlinire și o dăruire.

Domnul Mihai Șora a primit Premiul Cetățeanului E​uropean pe 2018

Când i-am telefonat pentru a-l întreba dacă acceptă să îl nominalizăm pentru acest premiu, domnul Șora mi-a povestit despre dezbaterile vii pe care le are zilnic în scoli, primind tot mai multe invitații, și, cum era de așteptat, mi-a spus că nu face asta pentru o recunoaștere publică, ci din credință, cu bucurie, pentru a învăța și discuta cu tânăra generație despre valorile europene, libertate și spirit critic. Mulțumesc, domnule Mihai Șora, ca ați acceptat nominalizarea! Și vă felicit pentru ca ați luat Premiul Cetățeanului E​uropean pe 2018.