Solicitare privind măsurile prevăzute pentru aplicarea în condiții optime a verificărilor sistematice la frontiere, potrivit noului Regulament Schengen (Document inclus)

Am trimis această solicitare î​n calitate de deputat al României în Parlamentul European și, în special, în numele cetățenilor pe care Poliția de Frontieră i-a avertizat, printr-un comunicat de presă din data de 2 aprilie 2017, că vor sta la cozi la trecerea frontierei, pentru că astăzi, 7 aprilie 2017, intră în vigoare noul Regulament Schengen.

Pentru a putea asigura securitatea cetățenilor în interiorul UE, trebuie să asigurăm securitatea granițelor Uniunii – Interviu (Hotnews)

Aceasta este regula de la care am pornit. Ceea ce s-a întâmplat a fost, pe scurt, modificarea regulamentului Schengen, care, de fapt, este un regulament comun între Comisia Europena și Parlementul European, și care prevede măsuri de întărire a granițelor externe ale Uniunii Europene, nu granițelor Schengen.

Noul Regulament Schengen întăreşte graniţele externe ale UE – Interviu Revista 22

România trebuie să facă o evaluare de costuri: câte aeroporturi, câte mașini de scanat pașaportul, câte vrea să aibă de scanat fețele. Pentru că am ajuns la bani, s-a făcut un fond de securitate internă, ISF se numește, care va finanța toate statele membre în domeniul gestionării frontierelor: dacă e nevoie de clădiri, sisteme informatice, aparatură etc.

Noul Regulament Schengen a fost adoptat cu o largă majoritate de voturi de Parlamentul European. Monica Macovei este raportor al PE (Comunicat de presă)

Noul Regulament Schengen prevede măsuri de întărire a granițelor externe ale Uniunii Europene. România are alocate aproape 27 de milioane de euro, din Fondul european pentru securitatea Uniunii Europene, pentru gestionarea frontierelor. Odată adoptat de Parlamentul European și de Consiliu, noul Regulament Schengen intră în vigoare în termen de 20 de zile de la publicarea în Gazeta Oficială a Uniunii Europene și se aplică direct.

Votăm astăzi în Parlamentul European, pe lângă noul Regulament Schengen, și noua Directivă pentru combaterea terorismului (Video)

Această nouă Directivă pentru combaterea terorismului îi pedepsește pe cei care finanțează, organizează sau facilitează călătorii către zonele unde operează Statul Islamic. De asemenea, îi pedepsește pe cei care organizează antrenamente pentru luptători sau finanțează acte teroriste.

Dacă vrem siguranță înăuntrul Uniunii Europene, atunci trebuie să securizăm granițele externe ale Uniunii Europene (Video)

Aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor pentru colaborare, pentru cum am lucrat. Nu a fost un drum scurt, nu a fost un drum ușor, dar am ajuns să ne înțelegem, cu înțelepciune, și să facem un Regulament, spun eu, bun pentru cetățenii Uniunii Europene. Este foarte important cum va fi aplicat de statele membre și cum va fi pus de oamenii de la frontieră în practică.

Noul Regulament Schengen, scris și negociat de Monica Macovei, intră în dezbaterea Parlamentului European (Comunicat de presă)

Granițele României, deși nu este membră a spațiului Schengen, vor fi păzite și protejate la același nivel cu statele Schengen. “Obiectivul meu principal a fost protejarea vieții și siguranței cetățenilor”, a declarat Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru modificarea Regulamentului Schengen.