Solicit, din nou, declasificarea tuturor documentelor privind arhiva SIPA/DGPA și o anchetă privind presupusa scurgere de documente clasificate din Ministerul Justiției

Așa-zisa „bombă” de presă s-a dovedit un balon umplut cu supoziții, inexactități și învinuiri fără probe, diletant și rău-voitor. În lipsa probelor, nu rămân decât semnele de întrebare despre motivul întocmirii acestui raport și mandatul real al Comisiei Chiuariu. Ca să se lămurească opinia publică, sesizez public Parchetul general să verifice aspectele semnalate în document.

Ar fi necesar să se declasifice toate documentele ce privesc arhiva SIPA/DGPA, inclusiv raportul Chiuariu-Predoiu. Decredibilizarea justiției trebuie să înceteze.

Interesul societății este ”dirijat” nu spre ceea ce a făcut SIPA/DGPA din 1991, de la înființare, nu spre cei care au instrumentat și folosit informații obținute nelegal, mai ales în mandatul fostului ministru Rodica Stănoiu – când, conform presei vremii, se făcea o adevărată poliție politică -, ci spre persoana mea și a echipei alături de care am lucrat. Adică, exact împotriva celor care am pus capăt acestor practici.