România trebuie să intre în spațiul Schengen, pentru că îndeplinim toate condițiile tehnice pentru a face parte și formal din acest spațiu (VIDEO)

Lucrez în Parlamentul European pentru ca România să beneficieze de toate avantajele integrării în UE și pentru a intra și în spațiul Schengen. În țară însă, PSD&ALDE fac orice le stă în putință pentru ca România să iasă din UE și să nu fie primită în Schengen, dând vina pe alții pentru incompetența și dezinteresul lor. Am votat astăzi, în Parlamentul European, Rezoluția privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România și Bulgaria. Rezoluția adoptată astăzi, cu o largă majoritate de voturi, cere Consiliului UE o decizie privind intrarea României și Bulgariei în Schengen.
Este foarte important: nu trebuie legată intrarea în Schengen de Mecanismul de Cooperare și Verificare – MCV. Acest Mecanism trebuie să continue până când toate criteriile și toate condiționalitățile, atât pentru România, cât și pentru Bulgaria, sunt în mod real îndeplinite.

În timp ce Dragnea&PSD&ALDE fac totul să ne scoată din Uniunea Europeană, eu lucrez pentru ca România să intre în Schengen.

Cele două vești foarte bune sunt: (1) că reprezentanții Comisiei Europene au susținut fără rezerve accesul deplin al României și Bulgariei în Schengen și (2) că Agenția EU- LISA ne-a anunțat astăzi dimineață că a făcut testele de specialitate, iar România și Bulgaria sunt pregătite să integreze schimbările aduse prin Decizia Consiliului.

Sunt unul dintre cei mai mari susținători ai intrării României în Schengen

Știu ce înseamnă Schengen. Am fost raportor al Parlamentului European pentru modificarea Codului Schengen și am introdus România și Bulgaria între statele care trebuie să asigure frontiera externă a Uniunii Europene, cu drepturi și obligații egale ca toate celelalte state membre. Am făcut, deci, un pas înainte, tocmai pentru aderarea țării mele și a Bulgariei la Schengen. În raportul inițial al Comisiei Europene nu existau România și Bulgaria, eu le-am introdus.

Un nou pas pentru intrarea României în Schengen

Am votat în Parlamentul European Raportul privind aplicarea dispoziţiilor acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informații privind vizele (VIS) în România si Bulgaria. Sunt raportor al grupului pentru raportul votat astăzi. Practic, am acordat acces la baza de date VIS pentru cei care păzesc granițele terestre, maritime și aeriene din România, pentru a verifica și opri persoanele din afara Uniunii Europene care au probleme, inclusiv legături cu teroriștii, indiferent daca vor să intre în România dintr-o țară UE sau din afara UE.

Vreau egalitate între România și statele Schengen. Și românii trebuie apărați, în egală măsură, ca orice alt cetățean din spațiul Schengen

Am vorbit despre modificarea Regulamentului Schengen, pentru care sunt raportor al Parlamentului European, în interviul de la RFI. Spațiul Schengen rămâne. Ne apărăm și noi, care nu suntem în Schengen – România și Bulgaria –, exact ca cei din spațiul Schengen și lucrăm împreună.