Inapoi la dictatura politicului asupra justitiei: Ponta il ameninta pe Presedinte cu fabricarea unor dosare penale

Ponta l-a amenintat pe presedintele Basescu cu fabricarea unor dosare penale dupa terminarea mandatului atunci cand a declarat ca „nu o sa mai fie nimic Băsescu de la anul. S-ar putea să fie vreun inculpat, dar asta e treaba justitiei, nu a mea. A avut imunitate in acesti 10 ani„. Acesta declaratie a dovedit inca…

Antonescu și Ponta sunt profund nocivi, cariera lor politică trebuie să se încheie

Crin Antonescu nu mai reprezintă de multă vreme doctrina de dreapta și nu poate aspira la o susținere politică pentru Președinție din partea partidelor de dreapta. Antonescu este, ca și Victor Ponta, un politician profund nociv, iar cariera lui politică trebuie să se încheie. Antonescu, Ponta și USL au încercat o lovitură de stat în…

Cea mai bună garanție pentru statul de drept și independența Justiției este plecarea lui Ponta

Casa Albă a făcut public un comunicat după vizita lui Ponta. În esență, americanii au transmis două mesaje lui Ponta și guvernului USL: 1) respectați  statul de drept și independența justiției, și 2) parteneriatul nostru depinde de acest respect. În interviurile de după întâlnirea cu vicepreședintele Biden, Ponta a promis că nu va mai interveni…

Ponta este vinovat pentru eșecul privatizării CFR Marfă

Victor Ponta a fost direct implicat în procesul de privatizare a companiei CFR Marfă, fiind la un moment dat și ministru interimar la Transporturi. Procesul de privatizare a fost în mod clar viciat încă de la început, când Ponta a șters datoriile companiei prin convertirea acestora în acțiuni ale statului după depunerea ofertelor de privatizare…

Ponta se identifică cu inculpatul Dragnea și se substituie judecătorilor

Mesajul lui Victor Ponta de susținere a lui Liviu Dragnea, trimis în judecată pentru fraudarea referendumului din 2012, pune semnul de egalitate între el și inculpatul Dragnea, între USL și fraudarea voturilor. Ponta spune că totul seamănă cu “procesele staliniste”, deși dosarul abia a fost trimis în instanță și doar judecătorii sunt cei care se…

Haita USL încolțește Justiția. Să stea și Ponta acasă, că nu s-a născut prim ministru.

Dacă Ponta îi spune lui Papici că nu s-a născut șef, atunci eu îi spun lui Ponta să stea acasă că nu s-a născut prim ministru. Oricum, marea diferență dintre Papici și Ponta este că Papici a contribuit la curățarea țării și la intrarea României în Uniunea Europeană, în timp ce Ponta încearcă să-și subordoneze…

PSD este de neschimbat: isi apara coruptii de-a lungul timpului

Arestarea preventiva a fostului deputat PDSR Gabriel Bivolaru a adus la lumina imagini din 1997, cand floarea politica a PDSR organiza mitinguri de solidarizare cu Bivolaru la primele acuzatii de coruptie. Intr-o fotografie, republicata acum de Romania Libera, isi arata ura fata de lupta impotriva coruptilor insusi Adrian Nastase, viitor prim-ministru si, ulterior, detinut condamnat…

Solicitare catre CSM de sesizare a Inspectiei Judiciare si de formulare a unei pozitii publice referitoare la atacurile lui Ponta impotriva independentei justitiei

Mai jos si atasata (contine si notele care nu se vad in text), gasiti o scrisoare adresata Presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, semnata de Teodor Baconschi, Monica Macovei, Adrian Papahagi, Ionut Popescu, Cristian Preda si Sever Voinescu. In baza art. 133 alin. (1) din Constitutie si art. 1 alin. (1) din Legea 317/2004 prin care…