Am ajuns aici pentru că, atunci când a preluat puterea PSD+ALDE, au decis că nu mai vor să fie judecați, nu mai vor să fie condamnați, nu mai vor să le fie confiscate averile. Și pentru asta distug tot.
Au distrus justiția independentă și practic distrug țara. Să nu uităm că țara nu sunt partidele politice – pentru că tot aud că defăimăm țara. Nu. Noi vorbim aici, în Parlamentul European, despre coaliția toxică PSD+ALDE. Aceasta e cea care trădează țara și care o denigrează.
Fragment din interviul pe care l-am acordat postului Deutsche Welle și care poate fi citit integral pe site.
https://www.dw.com/ro/macoveitot-ce-s-a-%C3%AEnt%C3%A2mplat-se-reflect%C4%83-%C3%AEn-mcv/a-46268057
“Macovei: Tot ce s-a întâmplat se reflectă în MCV
Dacă vrem să preluăm Președinția Consiliului UE în condiții ceva mai acceptabile, dacă vrem să impunem respect, recomandările Comisiei de la Veneția trebuie transpuse integral, spune eurodeputatul Monica Macovei.
Deutsche Welle: Cum se prezintă România în perspectiva Președinției Consiliului Uniunii Europene?
Monica Mcovei: O țară care nu respectă statul de drept, un Parlament care modifică legile repetând votul până iese, care nu respectă regulile, regulamentele, principiile democrației numai ca să treacă ce vor aleșii majorității și cum vor ei nu are cum să inspire respect.
Cum am ajuns în acest punct? La un moment dat, lucrurile păreau așezate în făgașul statului de drept. După care au luat-o în sens invers.
Intraserăm de mult într-un făgaș normal. Legea era aceeași pentru toți, au fost mulți miniștri și parlamentari și primari și oameni de afaceri anchetați și condamnați. Media de condamnare este peste cea europeană: peste 70%. Am ajuns aici pentru că atunci când a preluat puterea PSD+ALDE, au decis că nu mai vor să fie judecați, nu mai vor să fie condamnați, nu mai vor să le fie confiscate averile. Și pentru asta distug tot. Au distrus justiția independentă și practic distrug țara. Să nu uităm că țara nu sunt partidele politice – pentru că tot aud că defăimăm țara. Nu. Noi vorbim aici, în Parlamentul European, despre coaliția toxică PSD+ALDE. Aceasta e cea care trădează țara și care o denigrează. Datorită acțiunilor membrilor acestei coaliții, țara are imaginea deteriorată. Dar nu numai atât: țara este distrusă. Și vor purta vina și pentru o Președinție care, o să vedeți, nu are cum să le iasă bine, în condițiile în care România nu va impune respect. Tu conduci toate statele membre ale Uniunii Europene. Cine te respectă, dintre statele membre, în condițiile acestea? Cum o să reușești să îți impui punctul de vedere?
Cum a putut ajunge un personaj ca Tudorel Toader să conducă Justiția?
Au câștigat alegerile și l-au numit. Cu ajutorul UDMR. Nu există alte mecanisme. Au zis că aduc un tehnocrat. Sigur, un ministru trebuie să răspundă pentru ceea ce face. Dar vedem că nu răspunde, pentru că, de fapt, este sluga coaliției toxice Tăriceanu – Dragnea – Iordache „Altă Întrebare” și așa mai departe. Face ce i se spune.
Care ar fi calea de întoarcere?
Trebuie să scăpăm de ei. Trebuie să plece.
Prin vot…
Votul masiv anti. Dar dacă așteptăm doi ani de zile nu mai rămâne nici un tânăr în țara asta. Cred că ar trebui mai repede. Până una alta, să facă bine să pună în aplicare recomandările exprimate de Comisia Europeană. Vine și MCV-ul, acuma. Să le pună în aplicare pe toate, întocmai, înainte de a prelua Președinția. Ar fi un cât de cât semn de respect față de Uniunea Europeană și față de români.
Mesajele Comisiei și Parlamentului European s-au auzit și când a fost primul ministru la Strasbourg, și când a fost Președintele.
Dacă lor nu le pasă nu înseamnă că noi nu trebuie să facem nimic. Au ajuns la putere – cum au ajuns, asta e altă discuție. Trebuie să discutăm, la un moment dat, cum a plecat Guvernul PSD după Colectiv fără să deconteze Colectivul și Hexifarma și alte fărădelegi. Fac acum modificările codurilor și ale legilor justiției tocmai pentru a nu fi anchetați și condamnați și pentru a nu le fi sechestrate și confiscate averile. Poate că este efectul pervers al succesului luptei anticorupție, la nivel politic. Succesul a fost foarte mare, am fost dați exemplu peste tot în lume. Când au venit la putere PSD și ALDE, cu nerușinare și trădând țara, efectiv, au decis să termine justiția și codurile. Și cei din PNL au fost anchetați dar nu au distrus legislația. Și pe cine au pus să se ocupe de modificarea legilor? Pe Iordache „AltăÎntrebare”, din cauza căruia lumea a ieșit în stradă pentru că îl scăpa pe Dragnea! E atât de vizibil totul, ca și cum am trăi într-o bulă a absurdului. Și oamenii ăștia conduc în continuare țara. Vâlcov, celcondamnat la opt ani închisoare cu executare – cum să rămână consilierul pe probleme economice al premierului?
Au spus despre Comisia de la Veneția că a fost dezinformată.
De ei. Dacă i-a dezinformat cineva, tot ei au făcut-o. Au greșit la traduceri: le-au trimis niște texte altfel traduse. Doar că cei de la Comisia de la Veneția și-au dat seama. Comisia de la Veneția a luat modificările și le-a comparat cu textul original. Nu ai cum să-i influențezi. Ei se uită la texte. N-ai cum să faci asta, ca țară. N-ai onoare, tu ca Parlament. Și nu mă refer la oameni. Oamenii au arătat ce vor și au ieșit în stradă: „Vrem justiție, nu corupție!”. Și vine Iordache cu nerușinare, în continuare, și spune că nu trebuie să transcriem recomandările Comisiei de la Veneția chiar așa cum scrie acolo. Ba da. Trebuie să le transcriem chiar așa cum scrie acolo. Dacă vrem să preluăm Președinția în condiții ceva mai acceptabile, atunci trebuie să le transpunem. Tot ce s-a întâmplat se reflectă în MCV. Va fi critic.
La București, cei doi președinți ai Camerelor, mai ales Călin Popescu Tăriceanu, susțin insistent că nu mai avem nevoie de MCV.
De mult vor să scape de MCV.
Au vrut de la bun început.
Dar nu le-a mers. Și am avut nevoie de MCV. Dacă MCV nu exista, nici DNA nu exista. Imediat după aderare a vrut să-l desființeze Tăriceanu. Avea ordonanța de urgență pregătită.
Dar ce-o să facă de-acum DNA-ul, politizat?
DNA-ul o să-și vadă de treabă, cei ce lucrează acolo nu vor fi politizați. Pentru a lucra la DNA îți trebuie niște calități deosebite. Nu orice procuror poate. Trebuie să știi spălare de bani, trebuie să știi circuitele financiare, la fel evaziune fiscală. Trebuie să ai experiență. Acum avem procurori cu experiență. La început aveam mai puțini, în 2005, dar acum avem. Toate dosarele cu fraude pe fonduri europene sunt acolo – iarăși, se ocupă procurori cu experiență.
Iar angajările trebuie făcute pe bază de interviu. Vezi candidatul, te uiți în ochii perosanei, îi vezi limbajul trupului, îi asculți răspunsurile, tăria, puterea, integritatea. Toate se măsoară. Chiar și cu ajutorul unui psiholog, dacă nu te descurci singur. E altceva decât un concurs. La noi, concursurile au devenit un mod de a te instala definitiv pe un post fără să ai nici un fel de calitate. S-ar putea să fie date bilețele cu soluții. Nu am cum să nu îmi imaginez că PSD și ALDE nu își vor băga niște oameni acolo. Prin concurs. Pe noile criterii.
Și ce propunere avem acum la șefia DNA? O doamnă procuror care spune că nu este independentă? Serios… A auzit-o toată țara. Ea nu e independentă, e supusă controlului ierarhic. Dacă nu ești independentă nu ai ce căuta acolo. Nici măcar nu ai ce căuta în Parchet.
Sunt procurori și judecători care nu se vor lăsa călcați în picioare de această putere efemeră. Că orice putere e efemeră. Au ajuns independenți prin firea lor, prin spiritul lor. Și nu vor lăsa să se distrugă independența justiției, orice telefoane ar primi, orice amenințări ar primi. Mă întreabă uneori colega Ingeborg Grässle, președinta Comisiei pentru Control Bugetar din Parlamentul European, despre procurori români, profesioniști remarcabili pe care i-a cunoscut de-a lungul ultimilor ani. Și mă mai întreabă despre protestatari. Și m-a rugat să le transmit să nu cedeze, pentru că faza asta este ceva temporar. Este trecătoare. Și ei vor fi cei care se vor bucura, la sfârșit.