Avem de-a face cu o Rusie mai ostilă ca niciodată. Propaganda rusească încearcă să submineze unitatea în Uniunea Europeană, încrederea în Uniunea Europeană, sub formă de campanii de dezinformare și prin sprijinirea unor grupuri extremiste.
În ceea ce privește campania de dezinformare, vreau să reamintesc că, deja de doi ani de zile, Federația Rusă cumpără licențe de televiziune, de radio în fostele state comuniste și va transmite – în unele deja o face – în limba țării respective. Exact cum, pe vremea comunismului, BBC și Radio Europa Liberă transmiteau în limba țărilor noastre tocmai pentru a ne ține informați. Deci, acum, practic, Federația Rusă vrea să înlocuiască binele adus de BBC și Europa Liberă, dar, de data asta, cu răul.
Acțiunea externă a Uniunii trebuie fondată pe trei piloni – apărare, dezvoltare și diplomație – și sunt de acord cu crearea unui comandament civil și militar permanent și a unui fond pentru apărare, dar asta nu în detrimentul NATO, în paralel.
(Dezbaterea privind punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comune, sesiunea plenară a Parlamentului European, 14 decembrie 2016, Strasbourg)
sursa foto: RFI